Vasile Alecsandri, poet, prozator, dramaturg și om politic, exponent al generației pașoptiste, cel care avea să fie numit „bardul de la Mircești”, s-a născut la Bacău, la 14 iunie 1818. O altă dată a nașterii menționată de istoricii literari este 21 iulie 1821. Provenea dintr-o familie boierească, iar tatăl său, medelnicerul Vasile Alecsandri, avea să ajungă vornic în 1844.

„Scriitorul Vasile Alecsandri a abordat toate genurile literare, excelând în poezie, dramaturgie, proză memorialistică și epistolară. A pus bazele comediei și dramei istorice românești. A fost unul dintre fondatorii Teatrului Național din Iași, alcătuind primul repertoriu dramatic național și creând o trupă artistică redutabilă, după modelul teatrelor pariziene”, subliniază https://www.icr.ro/.

A învățat în primele clase cu dascălul maramureșean Gherman Vida (1827-1828), iar din 1828, a devenit elev al pensionului condus de Victor Cuenim, unde a studiat până în anul 1834, când a obținut rangul de comis. Ulterior a studiat la Paris, unde și-a luat, în octombrie 1835, bacalaureatul în litere, notează volumul ‘Dicționarul general al literaturii române’, apărut sub egida Academiei Române (Editura Univers Enciclopedic, București, 2004).

În perioada în care a studiat la Paris i-a cunoscut pe Alexandru Ioan Cuza (care i-a fost coleg) și pe Ion Ghica. Tot la Paris l-a cunoscut pe C. Negri, de care îl va lega o strânsă prietenie toată viața. În 1838 scrie primele poezii în limba franceză, indică https://www.bcu-iasi.ro/.

Revenit în Moldova, a fost numit la conducerea Teatrului Național din Iași (1840-1842), a devenit colaborator la publicațiile ‘Dacia literară’ (1840) și ‘Propășirea’ (1844), apoi redactor și proprietar al revistei ‘România literară’ (1855). În 1841 a fost ridicat la rangul de spătar.

Vasile Alecsandri a participat la mișcarea revoluționară de la 1848 din Moldova, a redactat unul dintre documentele programatice – ‘Protestație în numele Moldovei, a Omenirei și a lui Dumnezeu’ – și a colaborat la elaborarea programului politic ‘Prințipiile noastre pentru reformarea patriei’, amintește ‘Dicționarul scriitorilor români’ (Editura Fundației Culturale Române, București, 1995).

După un an de exil în Franța (1848-1849), a revenit în țară și a fost numit la conducerea Arhivelor Statului din Iași (1850-1853). În 1854 a călătorit la Londra, apoi la Paris, iar la revenirea în țară i-a eliberat din robie pe țiganii de la moșia sa din Mircești, județul Iași.

A fost una dintre personalitățile active în lupta pentru realizarea Unirii Principatelor Române. În 1857 a fost ales deputat de Bacău în Divanul ad-hoc al Moldovei, precum și membru al Comitetului Central al Unirii de la Iași, iar în 1858 a fost ales membru în Adunarea Electivă a Moldovei.

Vasile Alecsandri a fost ministru de Externe în guvernele de la Iași conduse de Vasile Sturdza (17 ianuarie – 6 martie 1859), de Ion Ghica (8 martie – 27 aprilie 1859) și de Manolache Costache Epureanu (27 aprilie – 10 noiembrie 1859), apoi în guvernul de la București condus de Ion Ghica (11 octombrie 1859 – 28 mai 1860), menționează volumul ‘Istoria guvernelor României’ de Stelian Neagoe (Editura Machiavelli, București, 1995).

În perioada februarie – iulie 1859 a fost trimis în misiune diplomatică pe lângă guvernele Franței, Angliei și Piemontului pentru a obține recunoașterea dublei alegeri a lui Alexandru Ioan Cuza în Principatele Române. În 1885, avea să fie numit ministru plenipotențiar în Franța, funcție pe care o va deține până la moarte.

A debutat ca prozator în 1840 cu ‘Buchetiera de la Florența’, publicată în paginile ‘Daciei literare’, iar ca dramaturg – cu ‘Farmazonul din Hârlău’, jucată pe scena teatrului ieșean la 18 noiembrie 1841.

Creația sa din perioada Revoluției de la 1848 are un pronunțat caracter militant. A scris piese de teatru, precum și poezii cu un puternic suflu mobilizator. În martie 1848 a apărut poezia sa ‘Către români’, mai târziu cu titlul ‘Deșteptarea României’, poezie care a circulat pe foi volante. O primă versiune a ‘Horei Unirii’ datează chiar din 1848, aceasta fiind publicată în ‘Foaie pentru minte, inimă și literatură’. În 1856, angajat în lupta pentru Unire, Vasile Alecsandri a scris (reluând ‘Hora Ardealului’) ‘Hora Unirii’, se arată în volumul ‘Proză’, Vasile Alecsandri (Editura Albatros, București, 1974).

”La 1 ianuarie 1855 apare la Iași, până la 3 decembrie 1855, revista ”România literară”, considerată continuatoarea directă a ”Propășirii” (1844) și a programului ”Daciei literare” (1840). Editată de Vasile Alecsandri, revista a grupat în jurul ei cele mai înalte spirite ale generației de la 1848” (https://www.bcu-iasi.ro/).

 

Între 1852-1853 îi apar, la Iași, două culegeri de poezii populare – ‘Poezii poporale. Balade (Cântece bătrânești) adunate și îndreptate’, iar în 1853 – volumul de versuri ‘Doine și Lăcrimioare’. Mai menționăm, între altele, ciclul ‘Pasteluri’, publicat între 1868-1869 în ‘Convorbiri literare’, precum și ciclul ‘Ostașii noștri’ (tipărit în volum în 1878).

Dintre piesele pe care le-a scris amintim: ‘Iorgu de la Sadagura’ (1844), ‘Iașii în carnaval’ (1845), ‘Chirița în Iași’ (1850) și ‘Chirița în provincie’ (1852), ‘Boieri și ciocoi’ (1874), ‘Sânziana și Pepelea’ (1883), drama istorică ‘Despot-Vodă’ (1879, distinsă, în 1881, cu Premiul ‘Năsturel-Herescu’ al Academiei Române), ‘Fântâna Blanduziei’ și ‘Ovidiu’ (1884) ș.a.

S-a numărat printre membrii fondatori ai Societății Literare Române (1866), a fost membru fondator (2 iunie 1867) și membru de onoare (23 august 1871) al Societății Academice Române, președinte al Secțiunii Literare a Academiei Române (1879-1886), potrivit dicționarului ‘Membrii Academiei Române (1866-2003)’ (Editura Enciclopedică/Editura Academiei Române, București, 2003).

În 1878 a fost premiat de Societatea pentru Studiul limbilor romanice de la Montpellier pentru „Cântecul gintei latine”, scris în toamna anului precedent.

Vasile Alecsandri a murit la 22 august 1890, la Mircești. A fost înmormântat, la 26 august 1890, în grădina casei sale din Mircești, unde ulterior, în anul 1928, a fost ridicat un mausoleu, prin grija Academiei Române, după proiectul arhitectului Nicolae Ghica-Budești. Casa ”Vasile Alecsandri” a fost deschisă publicului în anul 1928, sub egida Academiei Române și a fost inaugurată ca muzeu memorial la 9 iunie 1957, indică site-ul https://www.muzeulliteraturiiiasi.ro/.

În prezent, Teatrul Național din Iași îi poartă numele – Teatrul Național „Vasile Alecsandri”.

AGERPRES

Foto: (c) ADRIAN CUBA / Arhiva istorică AGERPRES

 

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail