Proiectul de reformă al pensiilor magistraților, așteptat de marea majoritate a societății românești de mult timp, a ajuns, în sfârșit, în dezbatere publică. O notă importantă este că de la acest proiect sunt exceptați judecătorii  CCR, considerându-se că altfel întregul demers ar urma să pice la CCR pe traseul cunoscut: CSM sesizează Curtea, iar aceasta respinge proiectul, ceea ce face tot demersul inutil.

Profesorul Christian Năsulea, unul dintre cei care a recomandat, de altfel, ca cei de la CCR să fie exceptați, a arătat pentru Ziare.com faptul că magistrații, prin sistemul de pensii pe care și l-au creat, reprezintă o problemă de echitate socială, dar și o problemă bugetară.

Pe de altă parte, întrebat în ce măsură proiectul va reuși să degreveze deficitul bugetar, acesta a explicat faptul că nimic luat individual nu reprezintă un procent foarte mare din deficitul bugetar, nici indemnizațiile oamenilor din CA-uri de la companiile de stat, nici salariile personalului din primăriile de comune depopulate, nici banii care se duc pe diverse achiziții ineficiente la ministere-cheie, cum ar fi Educație sau Sănătate.

„Deci nu trebuie să ne gândim că de aici, gata, o să scoatem 30 de miliarde și o să reducem cu 2% deficitul. Dar nici nu trebuie să mai căutăm un singur vinovat sau o direcție unde să mergem și să reducem costurile și să ne așteptăm să rezolvăm dintr-un singur loc problema de deficit”, explică Christian Năsulea.

Acesta mai adaugă faptul că problema bugetului României este că, de-a lungul timpului, toată lumea care a avut o problemă de rezolvat, niște oameni de mulțumit, a adăugat cheltuieli nesustenabile la un buget care oricum nu era foarte bine făcut și care, în felul acesta, a ajuns să fie în prag de colaps.

Acesta explică faptul că respectivul fond putea să fie de Pilon I, de Pilon II, sau chiar un fond special de pensii al magistraților, dar, adaugă Christian Năsulea, să fie un fond, să se plătească și pentru magistrați această contribuție în așa fel încât să nu poată nimeni să vină și să întrebe de ce câștigă magistrații atât, așa cum se întâmplă acum.

„Chichița” prin care magistrații ar putea să fenteze proiectul

În legătură cu această situație, reprezentanții cursdeguvernare.ro au comentat de asemenea pentru Ziare.com faptul că proiectul este o încercare de normalizare și arată mai bine decât „inechitatea” de până acum.

„Rămâne întrebarea ce înseamnă 70% din veniturile pe ultima lună, pentru că este foarte posibil să constatăm la un moment dat că oamenii în ultima lună își pun ore suplimentare foarte multe, își trec zile de concediu neluate ș.a.m.d., în așa fel încât salariul din ultima lună să fie mult mai mare decât este el în mod normal. Aici rămâne de văzut ce o să prevadă legea, sau cum o să fie normele de implementare, care să definească mult mai bine ce înseamnă veniturile pe ultima lună”, au explicat cei de la cursdeguvernare pentru Ziare.com.

Astfel, adaugă aceștia, teama este legitimă, pentru că de-a lungul anilor s-au mai auzit tot felul de povești cu încărcarea ultimei luni cu „tot felul de venituri”.

„Problema este că apare o propoziție care i-ar putea diminua efectele. Și oricum, ideea cea mai bună aici este prelungirea activității unui magistrat, pentru că atunci când un magistrat iese la 48-50 de ani la pensie, problema nu este numai ideea de bani, ci că atâta experiență acumulată tocmai când ajunge la apogeu este scoasă din sistem”, mai spun reprezentanții cursdeguvernare.ro.

Aceștia subliniază, de altfel, că, din acest punct de vedere, prelungirea activității este poate cel mai bun lucru care ar putea rezulta din acest proiect dacă acesta va fi adoptat.

https://ziare.com/

FOTO / Pixabay

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail