În cadrul unei ceremonii care a avut loc vineri, 1 august a.c., 27 cadre militare ale Inspectoratului pentru Situații de Urgență „Mihai Viteazul” al județului Covasna au fost înaintate în grad iar 2 absolvenți ai Școlii de Subofițeri precum și 3 noi cadre militare au depus jurământul militar.
„Înaintarea în gradul militar următor este un moment important pentru fiecare militar, cu o încărcătură emoțională deosebită. (…)Noile grade militare le-au fost înmânate celor avansați de către domnul colonel Predicioiu Daniel, împuternicit inspector șef, care i-a felicitat pe colegii noștri pentru munca depusă, rezultatele bune pe care le-au obținut și profesionalismul dovedit de-a lungul timpului.
Tot astăzi, în fața drapelului tricolor, au depus jurământul militar 2 absolvenți ai Școlii de Subofițeri de Pompieri și Protecție Civilă „Pavel Zăgănescu” Boldești și 3 noi cadre militare. Aceștia s-au angajat să slujească țara și valorile ei democratice sub deviza „Curaj și devotament”. Sentimentele de mândrie, dar și de asumare a unei mari responsabilități trăite în aceste momente le vor călăuzi pașii în carieră și le vor da putere atunci când le fi mai greu.
Cu această ocazie le urăm felicitări tuturor colegilor, putere de muncă și realizări profesionale deosebite!”, se menționează pe pagina de socializare a ISU Covasna.
M.D.C.
Foto: ISU Covasna