Președintele României, Nicușor Dan, susține luni, 14 iulie, la ora 10, o conferință de presă, în care este așteptat să-și spună punctul de vedere cu privire la primul pachet de măsuri economice al Guvernului Bolojan, dar și la cel care urmează.
De asemenea, este așteptat să explice de ce întârzie semnarea decretelor de pensionare a zeci de magistrați, dar să facă și precizări în legătură cu numirea șefilor serviciilor secrete.
Nicușor Dan a anunțat organizarea conferinței de presă sâmbătă, la Congresul PNL.
La plecarea de la eveniment, el a fost întrebat de ce la începutul mandatului făcea constant declarații și dacă va exista o comunicare și în perioada următoare.
„La începutul mandatului colegii dumneavoastră mă așteptau la poartă ceea ce nu era… Luni la ora 10 facem o conferință și o să răspund la absolut toate întrebările”, a afirmat Nicușor Dan.
Președintele Nicușor Dan nu a avut încă nicio reacție la măsurile economice pentru care Guvernul și-a angajat răspunderea în Parlament, care includ și creșterea TVA, despre care președintele a dat asigurări în campania electorală că nu va crește.
Președintele USR, Dominic Fritz, a fost întrebat în emisiunea Insider politic, difuzată sâmbătă la Prima TV, de ce președintele Nicușor Dan nu și-a asumat public pachetul de măsuri fiscale adoptat de Guvernul Bolojan, care prevede, printre altele, și majorarea cotei TVA de la 19% la 21%.
Liderul SR a mai fost întrebat dacă Nicușor Dan a început mandatul cu stângul, în condițiile în care, în campania electorală, și-a asumat în scris că nu va crește cota TVA, promisiune deja încălcată.
”Eu cred că vom vedea că Nicușor Dan va fi un președinte empatic, un președinte conectat la realitățile românilor și un președinte care va avea curajul să spună lucrurilor pe nume, chiar dacă sunt neplăcute, fie pentru cetățeni, fie pentru politicieni. Și de aceea eu cred că prezența lui în spațiul public va fi în continuare importantă. Și cred că lumea va înțelege de ce poate unele măsuri s-au luat în felul în care s-au luat”, a răspuns Dominic Fritz.
Sursa: https://ziare.com/
Foto: Hepta