Pe 15 și 16 iunie, Caravana Shakespeare – peste tot ajunge în județul Covasna, pentru a aduce teatrul mai aproape de comunitățile din Sfântu Gheorghe și Sita Buzăului.   

Pe 15 iunie, începând cu ora 17.00, în Piața Libertății – Sfântu Gheorghe și pe 16 iunie, începând cu ora 12.00, în zona Căminului Cultural- Sita Buzăului, transformate în scene deschise tuturor, opririle vor include: ateliere de teatru, recitalul „Galeria Shakespeare: Sonete itinerante” și spectacolul „Shakespeare redus”, evenimente în aer liber, cu acces gratuit.        

Caravana Shakespeare – peste tot este o călătorie în 61 de localități din România, cu 3 auto-utilitare de teatru, o scenă mobilă și 10 artiști, care invită publicul să descopere creațiile lui William Shakespeare, într-o manieră modernă, accesibilă și inedită. 

Din cele mai mari orașe până în cele mai mici sate, Caravana Shakespeare – peste tot încurajează participarea la spectacole de teatru și promovează educația teatrală, la nivel național. Mai mult decât atât, proiectul contribuie la reducerea decalajelor dintre consumul cultural în mediul urban și rural prin programarea unui traseu din care peste 30 de localități sunt orașe și comune care nu beneficiază de infrastructură teatrală.

Caravana este o inițiativă a Festivalului Internațional Shakespeare, Craiova, organizat de Teatrul Național „Marin Sorescu” din Craiova și Fundația Shakespeare, laureat cu Premiul Președintelui UNITER la Gala UNITER 2025. 

Comunicat de presă

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail