În fiecare an, la data de 18 iunie, Consiliul Internațional al Muzeelor (ICOM) organizează Ziua internațională a muzeelor, un eveniment global ce dezvăluie rolul transformator al muzeelor în cadrul societății, potrivit https://icom.museum/.
Obiectivul Zilei internaționale a muzeelor este de a atrage atenția asupra faptului că „muzeele sunt un mijloc important de schimb cultural, de îmbogățire a culturilor și de dezvoltare a înțelegerii reciproce, a cooperării și a păcii între popoare”. Evenimentele și activitățile organizate la 18 mai sau în jurul acestei date, pot dura o zi, un weekend sau o săptămână întreagă. Astăzi, din ce în ce mai multe muzee din întreaga lume participă la manifestările prilejuite de Ziua internațională a muzeelor.
Muzeul Naţional al Ţăranului Român. Foto: (c) CRISTIAN NISTOR / AGERPRES FOTO
În 2025, Ziua internațională a muzeelor se desfășoară sub tema „The Future of Museums in Rapidly Changing Communities”, concentrându-se asupra modului în care muzeele pot naviga și contribui la o lume care trece prin profunde schimbări sociale, tehnologice și de mediu, potrivit https://icom.museum/.
Muzeele sunt mai mult decât spații de conservare, sunt participanți activi la modelarea unor comunități sustenabile și incluzive. Începând din 2020, Ziua internațională a muzeelor susține un set de obiective dintre cele promovate de ONU, care se aliniază temei anului respectiv. În 2025 acestea sunt: Obiectivul 8 – muzeele sprijină economiile locale prin crearea de oportunități de angajare și oferirea de programe educaționale care să împuternicească comunitățile; Obiectivul 9 – muzeele stimulează inovația și sporesc accesibilitatea, prin promovarea creativității și adoptarea progreselor tehnologice; Obiectivul 11 – muzeele contribuie la dezvoltarea urbană sustenabilă acționând ca centre culturale care promovează incluziunea, reziliența și conservarea patrimoniului.
Muzeul Louvre din Paris. Foto: (c) SILVIU MATEI / AGERPRES FOTO
„The Future of Museums in Rapidly Changing Communities”, tema Zilei internaționale a muzeelor din 2025, se aliniază cu lucrările celei de-a 27-a Conferințe Generale a ICOM, ce va avea loc în Dubai, în perioada 11-17 noiembrie 2025, unde specialiștii muzeelor din întreaga lume vor explora modul în care aceste instituții se adaptează, evoluează și îndrumă în vremuri pline de schimbări.
În 2024, tema zilei „Museums for Education and Research” a subliniat rolul esențial al instituțiilor culturale în oferirea unei experiențe educaționale incluzive. Obiectivele ONU promovate cu acest prilej au fost: Obiectivul 4 – asigurarea unei educații de calitate incluzive și echitabile și promovarea oportunităților de învățare pe tot parcursul vieții pentru toți; Obiectivul 9 – construirea unei infrastructuri rezistente, promovarea industrializării incluzive și durabile și încurajarea inovației.
Consiliul Internațional al Muzeelor (ICOM), creat în 1946, este o organizație internațională a muzeelor și a profesioniștilor din acest domeniu, dedicată cercetării, conservării, continuării și comunicării către societate a patrimoniului natural și cultural mondial, prezent și viitor, tangibil și intangibil, potrivit https://icom.museum/.
ICOM reunește peste 55.000 de specialiști din peste 129 de țări și teritorii și acționează prin intermediul a 120 de comisii naționale și 34 de comisii internaționale. ICOM face recomandări cu privire la aspecte legate de patrimoniul cultural, susține consolidarea competențelor și cunoștințelor avansate. ICOM este vocea profesioniștilor din acest domeniu la nivel internațional și, cu ajutorul rețelelor globale și al programelor de cooperare, crește gradul de conștientizare a culturii publice. ICOM are sediul la Paris și se află într-o relație formală de asociere cu UNESCO, având un statut special pe lângă Consiliul Economic și Social al Națiunilor Unite (ECOSOC), se menționează pe site-ul oficial al organizației.
Expoziţia „Dacia-ultima frontieră a romanităţii”, la Museo Nazionale Romano – Terme di Diocleziano, din Roma, Italia. Foto: (c) RADU TUŢĂ / AGERPRES FOTO
În 1951, Consiliul a organizat o reuniune numită „Cruciada pentru Muzee”, care a avut ca subiect muzeele și educația, iar ideea instituirii unei Zilei internaționale a muzeelor a pornit de la accesibilitatea instituției muzeale. ICOM a stabilit, în 1977, data de 18 mai drept Ziua internațională a muzeelor.
ICOM susține, începând din 2011, Noaptea Europeană a Muzeelor, un eveniment care este sărbătorit în fiecare an, în sâmbăta cea mai apropiată de data de 18 mai. Creat, în 2005, de Ministerul Culturii și Comunicării din Franța și patronat, în prezent, de Consiliul Europei, UNESCO și ICOM, evenimentul a impulsionat muzeele să își deschidă porțile publicului larg până după miezul-nopții fără a percepe vreo taxă, organizând numeroase activități culturale.
AGERPRES