În acest an, când se împlinesc 100 de ani de la aprobarea de către Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a actului de înființare a Patriarhiei Române, cu binecuvântarea Preasfințitului Părinte Andrei, Episcopul Covasnei și Harghitei, Centrul Ecleziastic de Documentare „Mitropolit Nicolae Colan” și Centrul European de Studii Covasna-Harghita din Sfântu Gheorghe vor publica un volum de studii despre viața, păstorirea rodnică și bogata activitate publică a primului Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române, dr. Miron Cristea, ierarhul născut la Toplița Română, pe 20 iulie 1868.
„Personalitatea de dimensiuni impunătoare, a dr. Elie Miron Cristea, este înnobilată de un întreg ansamblu de realizări pe teme din: ecleziastică, istorie, arheologie, iconografie, ştiinţe naturale, medicină, folclor de baştină – literar ori muzical – şi, nu în ultimul rând, din poezie cultă.”
Activitatea didactică: Devine învăţător și director la Şcoala confesională românească din Orăştie (1890-1891).
Activitatea ecleziastică: Este secretar (1895-1902), apoi consilier (asesor, 1902-1909) la Arhiepiscopia Sibiului. După hirotonirea întru diacon necăsătorit (1900) şi arhidiacon (1901), este călugărit la mănăstirea Hodoş Bodrog (1902), sub numele Miron, fiind apoi ieromonah (1903) şi protosinghel (1908). În primul deceniu al secolului al XX-lea a avut un rol însemnat în ridicarea Catedralei mitropolitane din Sibiu (1902-1906). Consistoriul sibian 1-a trimis să studieze arhitectura şi pictura bisericilor din vechea Românie, iar după întoarcere, a publicat lucrarea „Iconografia sau întocmirile din internul bisericii răsăritene”.
Miron Cristea este ales la 21 noiembrie/3 decembrie 1909 episcop al Caransebeşului. La Caransebeş a păstorit, în condiţii dificile, din cauza Primului Război Mondial, având de înfruntat furia oarbă a Guvernului de a desfiinţa şcolile confesionale româneşti.
La 18/31 decembrie 1919, episcopul Caransebeşului, dr. Miron Cristea, a fost ales în scaunul de mitropolit primat al României, fiind primul ardelean ridicat în această supremă treaptă ierarhică. În calitate de mitropolit primat al Bisericii Ortodoxe Române din România Mare, Miron Cristea a definitivat unificarea eclezială prin întocmirea rânduielilor și așezămintelor fundamentale ale Bisericii românești unificate. Dintre inițiativele în acest sens se numără unificarea bisericească a tuturor românilor ortodocși în baza principiilor Statutului șagunian, care a dat laicilor un rol sporit în administrarea chestiunilor bisericești.
Una din preocupările Mitropolitului Primat Miron Cristea, referitoare la păstorirea românilor aflați în diaspora rezultată din adresa către Ministrul Cultelor şi Artelor, Octavian Goga, din 25 martie 1921, de a trimite la Buenos-Aires un preot-misionar, în persoana părintelui Octavian Mureşanu „carele timp îndelungat a funcţionat ca preot în Statele Unite ale Americii şi astfel cunoaşte împrejurările din Lumea Nouă”.
Propunerea de înfiinţare a Patriarhiei a dus la promulgarea legii, care s-a făcut la 23 februarie 1925. Astfel, mitropolitul primat Miron Cristea a devenit patriarh al Bisericii Ortodoxe Române. Sub arhipăstorirea sa a fost ridicat actualul palat patriarhal şi repictată catedrala patriarhală.
După 1925, a primit cârja patriarhală, şi în calitate de regent şi de prim-ministru, s-a preocupat mai ales de învăţământul teologic, sprijinind eforturile mitropoliţilor şi episcopilor pentru a asigura un învăţământ de calitate, obţinând fonduri pentru dezvoltarea acestuia şi pentru burse.
Patriarhul Miron Cristea a fost unul dintre promotorii Catedralei Naţionale. Deşi proiectul Catedralei Mântuirii Neamului datează din perioada imediată Războiului de Independenţă, când Regele Carol a promulgat primul proiect de lege în acest sens, după Marea Unire, Patriarhul Miron a devenit promotorul construirii noii Catedrale Patriarhale. Astfel, imediat după instalarea lui în scaunul patriarhal acesta a mers în audienţă la Regele Ferdinand şi l-a rugat să dea „curs liber pregătirilor pentru Biserica Mântuirii Neamului”. Analizând propunerile pentru stabilirea locului, Patriarhul Miron s-a oprit asupra locului de la poalele Dealului Mitropoliei, care a fost sfinţit în 11 mai 1929. Din păcate, lucrurile s-au oprit aici din cauza crizei economice, a celui de-Al Doilea Război Mondial şi, apoi, din cauza instaurării regimului comunist.
Activitate publicistică: În perioada 1898-1900 este redactor la „Telegraful Român”. În timpul păstoririi Patriarhului Miron Cristea a reapărut revista „Biserica Ortodoxă Română” (1921) şi s-a îngrijit de apariţia revistei „Apostolul”, organ de publicitate al Arhiepiscopiei Bucureştilor (1924) şi de traducerea şi tipărirea Bibliei sinodale din 1936, în traducerea preoţilor profesori Gala Galaction, Vasile Radu şi mitropolitul Nicodim, precum şi a unor ediţii din Noul Testament.
Activitate culturală: Elie Miron Cristea, alături de alţi străluciţi reprezentanţi ai clerului ardelean, ortodox şi greco-catolic, s-a plasat în primele rânduri ale etnomuzeografilor români, încă din anul 1897, el lansa un apel către intelectualitatea satelor, în vederea culegerii de proverbe. Dintre intelectualii români născuţi în Arcul Intracarpatic, Elie Miron Cristea şi Octavian Codru Tăslăuanu s-au înscris, major, în programele astriste care vizau edificarea şi funcţionarea Muzeului „Asociaţiunii”, instituție deschisă publicului în anul 1905, an în care Miron Cristea devine preşedintele Despărţământului Sibiu al Astrei, apoi Preşedinte al Reuniunii Române de Muzică din Sibiu şi al altor instituţii culturale româneşti. A fost preocupat de culegerea şi valorificarea folclorului românesc. Cu ajutorul unor preoţi şi învăţători, a cules o serie de proverbe pe care le-a publicat sub titlul „Proverbe, maxime, asemănări şi idiotisme”. Probleme de ordin naţional şi cultural ocupă un loc predilect în cuvântările episcopului de Miron de Caransebeș. Activitatea culturală a episcopului Miron Cristea, anterioară aşezării sale la Caransebeş, cât şi cea desfăşurată în această eparhie, l-a impus în atenţia celui mai înalt for cultural şi ştiinţific al ţării, Academia Română. Astfel, în anul 1910, a fost făcută propunerea de a fi ales membru al Academiei în locul istoricului Augustin Bunea, dar Miron Cristea a refuzat, fiind proclamat membru de onoare al Academiei Române în 1919.
După ce devine Patriarh al Bisericii Ortodoxe Române, înființează „Institutului Biblic”, care continuă să funcționeze și astăzi, cu editură și tipografie.
Un capitol distinct, din truda jertfelnică depusă pe altarul patriei, îl constituie activitatea sa, în calitatea sa de preşedinte al Societăţii „Cultul Eroilor”. Ampla activitate desfăşurată de patriarhul Miron Cristea pe linia realizării operelor comemorative de război s-a materializat în numeroase lucrări, care se găsesc azi pe întreg cuprinsul ţării.
Activitate social-civică: Contribuie la înfiinţarea Băncii Culturale „Lumina” din Sibiu. Împreună cu marele filantrop basarabean Vasile Stroescu, cu care era prieten apropiat, a ctitorit şi salvat numeroase biserici şi şcoli româneşti din Transilvania.
Activitate politică: Aniversarea celor 40 de ani de domnie ai Regelui Carol I (1906) a prilejuit organizarea unor ample manifestaţii omagiale în Bucureşti şi în întreaga ţară. Între acestea s-a numărat Expoziţia jubiliară. Pavilionul dedicat Transilvaniei a putut fi astfel realizat de asesorul Consistorial Elie Miron Cristea, deşi autorităţile maghiare nu au acceptat acest lucru. La 13 martie 1906, guvernul de la Budapesta a interzis „Asociaţiunii” să se numere printre expozanţii de la Bucureşti. În urma intervenţiilor repetate ale lui Sterca Soluţiu, preşedintele „Astrei”, ale unor demersuri venite din Regatul Român, cabinetul maghiar şi-a dat acordul. La Expoziţia jubiliară a sosit şi marele poet ardelean Octavian Goga, unde s-a logodit, iar logodna a fost oficiată de bunul său prieten, Elie Miron Cristea. Pentru contribuţia sa importantă la organizarea pavilionului Transilvaniei, Miron Cristea a fost decorat cu înaltul ordin „Coroana României”.
Încă din timpul studenţiei s-a numărat printre militanţii de frunte pentru realizarea idealurilor de unitate naţională ale poporului român. Însă documente de arhivă, memorialistică și o parte din presa vremii surprind preocuparea înalților prelați din Ardeal pentru povăţuirea spre ordinea cetățenească a tinerilor ardeleni, chemaţi să-şi satisfacă datoria ostăşească. Astfel, pe 18 decembrie 1915, Miron Cristea, în vremea când era episcop de Caransebeş, s-a adresat Confesoratului militar austro-ungar de la Sibiu, spre a examina şi aproba textul Pastoralei pe care o pregătise pentru soldaţii români prezenţi pe front pentru a apăra cauza Monarhiei, drept urmare, condamnând intrarea românilor în război în vara anului 1916, schimbându-și însă convingerile în foarte scurt timp.
Deoarece scaunul de mitropolit al Transilvaniei în anul 1918 era vacant, episcopul de Caransebeș Miron Cristea a avut un rol important în organizarea și desfășurarea Adunării Naționale de la Alba Iulia, împreună cu episcopul greco-catolic, Iuliu Hossu, rostind o pătrunzătoare cuvântare, în care amintea toate suferinţele de veacuri ale românilor transilvăneni. A făcut parte din delegaţia care a prezentat actul unirii la Bucureşti, alături de episcopul Iuliu Hossu, Vasile Goldiş şi Alexandru Vaida Voevod.
Patriarhul Miron Cristea avea să fie implicat în cursul evenimentelor majore care au frământat scena politică românească în anii 1925-1927 cu prilejul aşa-numitei „crize dinastice”, ca martor şi consilier, iar apoi cu ocazia instituirii Regenţei, în calitate de membru al acesteia.
Reprezentat important al vieţii religioase din România, Miron Cristea se implică și în viaţa politică. Rolul important deţinut de patriarh în regimul de autoritate monarhică a determinat o relaţie strânsă cu formaţiunea politică iniţiată de Carol al II-lea, intitulată Frontul Renaşterii Naţionale.
Miron Cristea ocupă funcția de prim-ministru, începând cu 10 februarie 1938.
Opere selective: Dintre lucrările purtând semnătura patriarhului Miron Cristea, menţionăm: „Cuvântări şi predici ale unui teolog, mai târziu cleric român în ţara sub stăpânire străină”, vol. I, Bucureşti, 1923, „Pastorale şi cuvântări ale unui episcop în ţara sub stăpânire străină”, vol. II, Bucureşti, 1923, „Trei ani de propovăduire, Pastorale şi cuvântări”, vol. III, Bucureşti, 1923, „Pastorale, predici şi cuvântări”, vol. IV, vol. V, vol. VI, Bucureşti, 1938-1939.
Legăturile patriarhului Miron Cristea cu meleagurile natale: Pe tot parcursul vieţii, Patriarhul Miron Cristea a ţinut o strânsă legătură cu meleagurile natale. Acordă sprijin constant mănăstirii „Sf. Proroc Ilie” din Topliţa, dar şi multor altor lăcaşuri de cult din zonă. Este profund îngrijorat de situaţia românilor din aceste ţinuturi, de destinul acestora care de secole trăiesc marea dramă a deznaţionalizării, proces intensificat în ultimele două veacuri.
În buna tradiţie a sfântului ierarh Andrei Şaguna şi a discipolilor săi, tânărul teolog Elie Miron Cristea s-a implicat în soluţionarea numeroaselor şi grelelor probleme ce condiţionau păstrarea identităţii naţionale a românilor din „secuime”, sprijinind concret biserica, şcoala confesională, asociaţiile culturale, dar şi pe cele economice. În 1907, când era asesor consistorial la Sibiu, a întemeiat Banca „Topliţana”, alcătuind Statutele după modelul Băncii „Ardeleana” din Orăştie. Între modificările importante operate de el se afla şi cea care prevedea ca anual „jumătate din fondul de rezervă se adaugă fondului cultural şi filantropic, pentru a putea fi folosit în scopuri culturale”.
În anul 1910, Miron Cristea a strămutat biserica de lemn din localitatea Stânceni, construită în anul 1847, în localitatea natală Toplița, creând astfel un așezământ monahal, sfințit în 1928, unde sunt înmormântați părinții săi și episcopul Emilian Antal.
După înfăptuirea Marii Uniri şi ocuparea înaltelor demnităţi în conducerea Bisericii Ortodoxe şi a Statului Român, odată cu sporirea marilor responsabilităţi ce-i reveneau, au crescut şi posibilităţile efective de sprijinire a românilor de pe meleagurile natale. În contextul general al măsurilor de integrare a noilor provincii unite cu Ţara, mitropolitul Miron Cristea se implică în aplicarea programelor naţionale de întărire a bisericii strămoşeşti, a şcolii, instituţiilor şi asociaţiilor culturale şi a celor referitoare la dezvoltarea economico-socială a sud-estului Transilvaniei. Sunt cunoscute perseverenţa şi pasiunea cu care a luptat pentru asigurarea topliţenilor cu suprafaţa maximă de 7 iugăre de pădure, de familie, şi izlaz de vite, separat, având în vedere faptul că „pământul cultivabil e puţin şi poporul numeros”.
Amploarea şi stadiul proceselor de deznaţionalizare din satele româneşti secuizate sunt prezentate de Miron Cristea în presa centrală şi locală şi cu alte numeroase prilejuri. Într-o cuvântare rostită în anul 1937, relevă, cu amărăciune, că „în cele trei judeţe locuite de secui în Transilvania, mult peste jumătate din locuitorii acestor judeţe sunt români maghiarizaţi”.
Pentru a preîntâmpina şi contracara procesul de asimilare lingvistică şi confesională a românilor din Arcul Intracarpatic, Miron Cristea propune un set de soluţii concrete pe care le va prezenta într-un memoriu înaintat, la 9 mai 1934, preşedintelui Guvernului Român. El prevedea un program de acţiuni bine precizat, care să aibă în vedere situaţia religioasă, culturală, economică şi politică din zonă, multe din cele propuse acum 60 de ani fiind valabile şi astăzi. Scria de exemplu că în întreaga „regiune secuiască” nu-i bine să se facă politică de partid, ci trebuie desfăşurată o politică naţională, bine precizată, pe care s-o aprobe partidele româneşti.
În condiţiile istorice cunoscute, din perioada interbelică a sec. XX, cu sprijinul Arhiepiscopiei din Sibiu, a patriarhului Miron Cristea, a românilor din întreaga ţară şi a unei administraţii româneşti locale foarte apropiate şi implicate direct în viaţa bisericească, culturală şi naţională, protopopi ortodocşi, alături de cei greco-catolici, din localităţile Arcului Intracarpatic, au reuşit în doar 20 de ani să scrie o frumoasă pagină din istoria Bisericilor şi comunităţilor româneşti.
Cursul firesc al acestei evoluţii a fost brutal întrerupt după adoptarea Dictatului de la Viena. În cei patru ani viaţa bisericească a românilor a fost aproape în întregime distrusă şi foarte puţin refăcută în timpul regimului comunist.
Patriarhul Miron Cristea a decedat în Franţa pe 6 martie 1939, la vârsta de 71 de ani, când încă era preşedintele Consiliului de miniştri. A fost înmormântat la Catedrala Patriarhiei din Bucureşti.
„Activitatea bisericească şi cea culturală, în viziunea Patriarhului, trebuiau să aibă ordine în concepţii, consecvenţă în preocupări şi disciplină în înfăptuiri.”
În „Neamul românesc” din 7 martie 1940, la împlinirea unui an de la trecerea la cele veşnice a patriarhului Miron Cristea, savantul Nicolae Iorga aduce încă un elogiu Patriarhului, care, deşi nu a avut o operă de creaţie, „nimeni n-ar fi putut reuni în acelaşi grad însuşirile pe care le cerea acel moment”.
În Toplița natală, pe lângă mănăstirea pe care a ctitorit-o, există o școală, o stradă, 2 busturi amplasate în incinta mănăstirii și în centrul localității, Centrul Cultural și manifestările cultural-științifice organizate anual sub genericul „Zilele Miron Cristea”. Sediul Episcopiei Ortodoxe a Covasnei și Harghitei din Miercurea-Ciuc se află pe strada ce poartă numele Patriarhului Miron Cristea.
Drd. Tatiana Scurtu
