Parcul Industrial Sepsi Park de la Câmpu Frumos, înfiinţat de Primăria Sfântu Gheorghe, se extinde cu o nouă investiţie ce va fi realizată de una dintre cele mai mari companii locale, care operează preponderent în domeniul industriei cărnii, comercializării produselor alimentare şi alimentaţiei publice.
Managerul Sepsi Park, Petroczki Geza a precizat că această investiţie va ocupa aproape 10% din suprafaţa parcului industrial.
Parcul Industrial de la Câmpu Frumos a fost construit de către Primăria Sfântu Gheorghe cu fonduri europene în locul unui fost IAS aflat la ieşirea din municipiu şi a fost inaugurat în anul 2016. Acesta se află la 5 kilometri distanţă de drumul naţional ce leagă judeţele Braşov şi Bacău, în vecinătatea noii şosele de centură a municipiului, la 3 kilometri de cea mai apropiată staţie de cale ferată şi la aproape 30 de kilometri de aeroportul internaţional de la Ghimbav-Braşov, iar autorităţile locale au început deja demersurile pentru extinderea parcului, dorind să dubleze suprafaţa acestuia.
Petroczki Geza a declarat pentru AGERPRES că aproape două treimi din suprafaţa parcului, care se întinde pe 32 de hectare, este deja concesionată, iar clădirea administrativă este ocupată în proporţie de sută la sută. Potrivit acestuia, de la inaugurarea parcului şi până în prezent, aici au fost create aproape 330 de locuri de muncă.
Acesta a mai spus că printre rezidenţii parcului industrial se numără atât firme autohtone, cât şi străine, iar facilităţile oferite sunt foarte avantajoase, aceştia putând beneficia şi de un ajutor de minimis din partea autorităţilor locale.
Petroczki susţine că anul 2024 a fost unul „foarte efervescent” şi că există premise ca anul acesta să vină şi mai mulţi investitori în parcul de la Câmpu Frumos.
De altfel, anul acesta se vor muta aici mai multe firme care şi-au finalizat deja halele, iar altele urmează să înceapă lucrările de construcţie, printre acestea numărându-se şi grupul Xanga, unul dintre cei mai mari dezvoltatori de parcuri industriale din Ungaria, care a concesionat o suprafaţă de 4,3 hectare la Câmpu Frumos, unde va construi un incubator de afaceri.