A trecut la cele veșnice medicul veterinar, scriitorul și omul de cultură Ioan Oliviu Dumitru Niculiciu, din Sfântu Gheorghe, născut la 2 octombrie 1943 în Miraslău, jud. Alba, din părinţii Ioan Niculiciu – preot şi Valeria Niculiciu – învăţătoare.

A urmat primele şapte clase în comuna Tureni, jud. Cluj, iar cursurile medii la Liceul Mihai Viteazul din Turda. După admiterea la Facultatea de Filologie din Cluj- Napoca, tânărul student Ioan Ovidiu Niculiciu a fost exmatriculat de la cursurile universitare, și a suferit grave discriminări deoarece tatăl său a fost  preot greco-catolic și deținut politic.

Între anii 1961-1966 a fost student al Facultăţii de Medicină Veterinară din Iaşi. După absolvirea facultăţii, timp de aproape 40 de ani (1966-2005), şi-a desfăşurat activitatea exclusiv în judeţul Covasna, în cadrul următoarelor unităţi: Laboratorul veterinar Sf. Gheorghe (1966-1970); Spitalul veterinar Sf. Gheorghe (1971-1982); Circa veterinară din Ilieni și Direcţia Sanitar-Veterinară Sf. Gheorghe (1983-2005). În toţi aceşti ani a urmat o valoroasă carieră profesională, devenind unul dintre cei mai buni medici veterinari din județul Covasna, printre puținii medici veterinari cunoscut atât pentru inovațiile sale cât și pentru intervențiile chirurgicale cu un grad de dificultate și complexitate mare.

Împreună cu ceilalţi colegi, sub îndrumarea Dr. Ioan Cerni, a publicat mai multe studii şi lucrări, în ţară şi străinătate. Dintre activităţile sale extraprofesionale menţionăm calitatea de membru în Adunarea eparhială a Mitropoliei Ortodoxe a Ardealului şi membru în Consiliul de Cultură al Mitropoliei, în timpul păstoririi vrednicului de pomenire, mitropolitul-cărturar Antonie Plămădeală (1980-1990). A colaborat cu versuri, proză şi meditaţii la revista Medici veterinari slujitori ai muzeelor” de la Timişoara şi „Anotimpuri printre cuvinte” de la Cluj. Este autor al cărţii Dr. Ioan Cerni – Spre neuitare”, Sf. Gheorghe, 2007.

La   Editura Eurocarpatica a Centului European de Studii Covasna- Harghita, din Sfântu Gheorghe, sub semnătura scriitorului Ioan Oliviu Niculiciu au apărut volumele „Autumnalii”- 2009, „Contrasensuri”-2011, „Drumul spre sanctuar”- 2017 și ,, Din anecdotica și ciudățeniile marilor personalități”-2020.

Cărțile sale au fost  apreciate în egală măsură atât de către iubitorii de literatură cât și de către criticii de specialitate.  În acest sens, redăm un fragment din  recenzia volumului  „Drumul spre sanctuar, redactată de prof. Maria Mona Stoica, din Sfântu Gheorghe

„Perceput ca un roman cu valenţe autobiografice, romanul lui Ioan Oliviu Niculiciu deschide cititorului drumul spre sanctuarul indicibil al cărţii, al culturii. El iniţiază, în timp ce se confesează, instruieşte şi educă, pe măsură ce parcurgem, alături de eroii săi, un traseu existenţial marcat de izbânzi şi înfrângeri. Nu elucidează problema mult disputată a fericirii. Oferă doar o sugestie, întrezărită în mesajul luminos al cărţii care transmite încrederea în valorile perene ale umanităţii. Şi dacă avem în vedere doar acest aspect, cartea „Drumul spre sanctuar”, substanţial roman de idei, merită un loc de cinste în paradigma literaturii contemporane.”

O  răsplată morală binemeritată, pentru întreaga sa activitate profesională, culturalăși civică a reprezentat-o acordarea titlului de „Cetățean de onoare al comunității românești din Sfântu Gheorghe”, în anul 2011.

     Distinsul  cărturar Ioan Oliviu Niculiciu a fost căsătorit cu Rodica Niculiciu, inginer în chimie alimentară. Bunul Dumnzeu a binecuvantat  familia Niculiciu cu o fată, Ligia, căreia i-a insuflat dragostea pentru știință și i-a fost mentor în formarea sa profesională ca medic.

  Sincere condoleanțe familiei îndurate. Bunul Dumnezeu să-l odihnească în  pace.

        Dr. Ioan LĂCĂTUȘU

 

 

 

 

 

 

 

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail