Anul 2025 poate fi numit și „anul alegerilor”, dacă ținem seama că printe țările în care au avut loc alegeri parlamentare, prezidențiale și schimbări de guvern se află și cele mai așteptate, din SUA, câștigate de președintele ales Donald Trump, de la care lumea așteaptă schimbarea.
Acum că noul președinte american deține toată puterea în Statele Unite ale Americii, se așteaptă instalarea lui la Casa Albă. Atât oamenii de rând cât și liderii lumii așteaptă cu nerăbdare „ce va face” președintele Donald Trump. Și acest lucru este destul de greu de ghicit, având în vedere că liderul american este un personaj imprevizibil. De ce atâta nerăbdare? Pentru că, în funcție de deciziile pe care le va lua „cel mai puternic om al planetei” cum îl numesc unii, se vor orienta și ceilalți, și aceasta în mod sigur va însemna o „schimbare de direcție” pentru întreaga omenire. Și deci ce așteaptă acum lumea de la președintele Donald Trump?
În primul rând, să se împlice activ în restabilirea păcii pe planetă, să negocieze cu liderii aflați în conflicte și să impună rezolvarea confruntărilor armate pe cale pașnică, pentru că aceasta ar însemna o șansă dorită de a îndepărta pericolul unui nou război mondial, îm care soarta omenirii ar putea fi jucată la „ruleta rusească”. Așadar, așteptarea nu este zadarnică, omenirea trebuie să schimbe direcția, să renunțe la conflicte militare, să stopeze cursa înarmărilor și să se concentreze mai mult la contracararea schimbărilor climatice, care devin cu fiecare an tot mai devastatoare. Popoarele lumii trebuie să colaboreze, ca printr-un efort comun să facă lumea în care trăim mai stabilă și mai bună pentru noi și pentru generațiile care urmează. Războaiele nu sunt o soluție, căci ele au același efect catastrofal ca și forțele naturii dezlănțuite. Și dacă acum natura e „furioasă”, acest lucru se datorează în bună parte și oamenilor, iar dacă forțele distructive ale acestora se unesc cu cele ale naturii, pământul nostru riscă să devină de nelocuit, și atunci vor urma ultimele războaie nimicitoare, cele „ale foametei”.
În al doilea rând, statele lumii, mai ales cele aflate în conflict și cele slăbite, indirect, de această situație au nevoie urgentă de refacere a economiilor lor, pentru a nu deregla întregul sistem comercial global. Bogații, mulți dintre ei care au acumulat averi imense din exploatarea maselor, ar trebui să se gândească mai mult la efemeritatea vieții și să acorde sprijin celor săraci, bolnavi ori lipsiți de putere. A ajunge miliardar nu înseamnă a sta pe muntele tău de bani și a privi disprețuitor la cei neputincioși din diverse motive, căci nimeni nu duce bogățiile adunat în rai, și dacă există raiul, acolo te duci cu faptele tale bune și cu iubirea față de semeni.
Trăim într-o lume din ce în ce mai zbuciumată, în care mulți tineri devin singuratici și anxioși, din cauza lipsei de perspectivă, căci privind anomaliile prezentului ei nu mai au încredere în viitor. Cei care conduc lumea ar trebui să fie mult mai lucizi, mai puțin orgolioși și tentați de dorința deșartă de a schimba istoria prin forță, ci firesc ar fi ca ei să conlucreze mai strâns pentru binele tuturor locuitorilor planetei, pentru cei prezenți și pentru cei ce vor veni.
Acest lucru este valabil și pentru toți liderii politici români de azi, care se înghesuie „luptându-se” între ei pentru a accede la vârful piramidei puterii. Ar merita să ajungă acolo doar cei care se gândesc cu adevărat la binele Țării și al locuitorilor ei, și nu cei mânați de orgolii sau de setea de putere, căci puterea prost „guvernată” nu poate duce decât la sărăcirea poporului și implicit la slăbirea patriei.
Mihai Trifoi