Luni încep înscrierile la cursul de formare profesională pentru persoanele care doresc înființarea punctelor gastronomice locale, ce va fi organizat în luna noiembrie (a.c.), la Dobârlău.

Înscrierile se pot face în perioada 28 octombrie- 08 noiembrie 2024, la sediul Primăriei Dobârlău.

„Pentru a sprijini gospodăriile din zona montană, Agenția Națională a Zonei Montane, în parteneriat cu Primăria Comunei Dobârlău, va organiza în perioada următoare cursuri de formare profesională pentru persoanele care doresc să înființeze un Punct Gastronomic Local (PGL).  Cursurile sunt gratuite, se adresează locuitorilor din zona montană și se organizează la cererea unui număr de minimum 10 cursanți.”- a anunțat primarul comunei Dobârlău, Bogdan Barbu, care a precizat că persoanele interesate să se înscrie pot avea domiciliul și în alte localități.
 
Cursul are o durată de 24 de ore (4 zile x 6 ore), va începe pe 11.11.2024, la sediul nou al Primăriei Comunei Dobârlău, de la ora 11:00. La finalul programului de formare, cursanții vor primi un Atestat de Participare (suficient pentru ca activitatea să poată fi înregistrată la Registrul Comerțului), a mai transmis primarul Bogdan Barbu.
🪪 Actele necesare înscrierii la curs 
Pentru înscriere, participanții vor pregăti următoarele documente: copie a cărții de identitate (buletin) a beneficiarului – se aduce în prima zi de curs; cerere de înscriere și acord privind prelucrarea datelor cu caracter personal – se completează la înscriere, în prima zi de curs;  fișa beneficiarului – se completează la înscriere, în prima zi de curs.

Conform prevederilor legale, (mai exact, potrivit anexei 1, cap. II, litera m) din Ordinul Preşedintelui ANSVSA nr. 111/ 2008, cu modificările şi completările ulterioare), punctele gastronomice locale sunt „unități reprezentate de bucătăriile particulare din incinta locuințelor din mediul rural, unde se prepară și se servesc produse culinare, după rețete specifice zonei, direct către consumatorul final, pentru un număr maxim de 12 persoane; produsele culinare trebuie preparate din materii prime provenite cu preponderență din producția primară de la nivelul exploatației proprii, precum și de la producătorii locali sau din unități autorizate/înregistrate sanitar-veterinar și pentru siguranța alimentelor”.

Conceptul este definit și în Ghidul de bune practici de igienă și producție culinară al Asociației Ivan Patzaichin- Mila 23, astfel: „Punctele gastronomice locale” (PGL) sunt obiective reprezentate de bucătăriile particulare, unde se prepară alimente după rețete culinare specifice zonei, ce sunt servite direct către consumatorul final. Aceste obiective se regăsesc în incinta exploatațiilor familiale din mediul rural, fermelor de animale, fermelor agricole, stânelor, adăposturilor pescărești, stupinelor, cramelor, fermelor agricole, păstrăvăriilor, fondurilor de vânătoare etc, unde se desfășoară una sau mai multe activități conexe cu producția primară (producția de lapte, producția de ouă, producția de miere, creșterea păsărilor/iepurilor, sacrificarea păsărilor/iepurilor în fermă, pescuitul, acvacultura, vânătoarea, cultivarea plantelor, etc) – se arată pe https://azm.gov.ro/wp-content/uploads/2021/10/Punct-Gastronomic-Local-Ghid-de-bune-practici-de-igiena-si-productie-culinara.pdf.

Potrivit aceleiași surse, „produsele preparate și servite în PGL sunt realizate din materii prime de origine animală și non-animală provenite, pe cât posibil, din surse locale. Produsele vor fi preparate, pe cât posibil, după metode tradiționale, cele folosite în mod curent în gospodărie, fiind destinate consumului în stare proaspătă, în aceeași zi și la cât mai scurt timp după gătire.”

Cei care doresc să înființeze aceste puncte gastronomice locale în județ trebuie să se constituie într-o formă de organizare juridică, iar pentru funcționare este necesară obținerea documentului de înregistrare sanitară veterinară și pentru siguranța alimentelor de la Direcția Sanitar-Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA) Covasna.

A.C.

 

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail