O nouă expediție ce are drept scop arborarea Drapelului Național al României pe cel mai înalt vârf din țară, Vârful Moldovanu (2544 m) din munții Făgăraș, va fi organizată în perioada 27-28 octombrie a.c., cu ocazia sărbătoririi „Zilei Armatei României” și-a „Zilei Vânătorilor de Munte”, în Garnizoana Sfântu Gheorghe.
La această activitate va participa un grup de alpiniști constituit din personal aparținând MApN, MAI, dar este invitată și populația civilă a municipiului Sfântu Gheorghe și a județului Covasna, pentru a omagia, împreună, eroii Armatei Române.
Într-un comunicat de presă transmis către Mesagerul de Covasna de comandantul Unității Militare 01630 Arcuș, lt. col. Mihai-Liviu Gaiţă, se menționează că „această ascensiune inițiată în anul 1996, a devenit tradiție pentru Batalionul 22 Vânători de Munte „ Cireșoaia” iar ulterior, din anul 2019, și pentru Garnizoana Sfântu Gheorghe. Astfel, an de an, acești pasionaţi ai drumeţiilor montane ajung acolo pe trasee diferite, pentru a aduce un omagiu gloriei militarilor Armatei României. Totodată, expediţia constituie și un bun prilej de a-l comemora pe plutonierul major Berchiu Dumitru, angajat al Inspectoratului Judeţean pentru Situaţii de Urgenţă „Mihai Viteazul” al județului Covasna. Acesta, în anii anteriori, a participat în mai multe rânduri alături de noi la cucerirea măreţului vârf. Din păcate, în floarea vârstei, la numai 40 ani, un stop cardio-respirator a pus capăt unei vieţi ce nu anunţa cu nimic tragicul eveniment”.
Persoanele care doresc să ia parte la expediție sepot înscrie telefonic, la 0744-341.543, persoană de contact lt.col.Mihai-Liviu Gaiţă, de la care pot obține și informații legate de pregătirea pentru un astfel de traseu: hrană, echipament adecvat, asigurare materială, prim ajutor.
În comunicatul de presă sunt oferite, totodată, și date tehnice referitoare la activitatea desfășurată pe parcursul celor două zile, și-anume:
Afluirea se execută în data de 27.10.2024, ora 11.00, de la sediul Batalionului 22 Vânători de Munte „Cireșoaia” pe itinerarul: Sfântu Gheorghe – Brașov – Bran – Câmpulung Muscel – Domnești – Slatina (comuna Nucşoara) – Stâna lui Burnei.
Ascensiunea se execută în data de 28.10.2024, ora 07.00, pe itinerarul: Stâna lui Burnei – Valea Zbuciumatu – Lacul Galbena – Culmea Scărișoara – Vf. Galbena – Curmătura Moldoveanului -Vf. Piscul Roșu- Vf. Moldoveanu – Spintecătura Viștei – Vf. Viștea Mare – Portiţa Viștei – Iezerul Valea Rea – Valea Rea- Stâna lui Burnei.
Ulterior, după finalizarea ascensiunii, se execută defluirea către garnizoanele de reședinţă. Cazarea și odihna personalului se organizează la pensiuni din zonă (în funcţie de numărul de participanți), ce vor fi comunicate în timp oportun de către organizatorul expediției.
Transportul personalului până la punctul de plecare în traseu și retur, se execută prin mijloace proprii. Dacă acest lucru nu este posibil, se va încerca găsirea unei modalităţi cu sprijinul structurilor participante.
Maria Crețu-Graur