Fundația MIHAI VITEAZUL Sfântu Gheorghe organizează a X-a ediție a Festivalului Național Coral „George Sbârcea”, în perioada 21-22 septembrie a.c..

Festivalul, care se adresează formațiilor corale de amatori ale unităților de învățământ preuniversitar și universitar, corurilor căminelor și caselor de cultură județene și naționale, cuprinde, încă de la prima sa ediție, o componentă științifică (masă rotundă/colocviu), iar începând cu ediția a V-a, din anul  2016, au fost adaugate ateliere corale adresate preșcolarilor și școlarilor din clasele primare.

Ne dorim ca cei mici să se simtă bine, să fie încântați de participare, să continue să iubească muzica și participarea într-un grup coral. Festivalul și-a propus să promoveze muzica corală românească, folclorul și folclorul prelucrat, știind că muzica este un puternic liant al iubirii aproapelui, generând cele mai nobile sentimente” a transmis prof. ing. Maria Peligrad, președinta Fundației „ Mihai Viteazul”.

În prima zi a festivalului, la Centrul Ecleziastic de Documentare „Mitropolit Nicolae Colan” din Sfântu Gheorghe va avea loc  sâmbătă, 21 septembrie, ora 11.00, colocviul cu tema  „Muzica corală românească, ieri și azi, un Omagiu dirijorilor si formațiilor artistice, de ieri și azi, prezente la festivalul coral”, precum și o Întâlnire cu muzica.

Tot sâmbătă,  începând cu ora 15, la Biblioteca județeană  „Bod Peter” din municipiu  va avea loc un spectacol coral susținut de grupuri vocale și coruri din județele Covasna, Harghita și Brăila.

La spectacol participă:  Atelierele corale ale Ansamblului artistic SPERANȚA, clasa a II-a de la Colegiul Național „Mihai Viteazul” și clasa a IV-a Școlii Gimnaziale „Nicolae Colan” din Sfântu Gheorghe;  Atelierul coral al Școlii Gimnaziale nr. 3  Sita Buzăului;  Corul  ECCLESIA al Catedralei Ortodoxe „ Sfântul Ierarh Nicolae și Sfântu Mare Mucenic Gheorge”- Paraclis Episcopal; Grup vocal bărbătesc PĂDURENII al Căminului cultural Barcani;  Grup vocal FETELE CU DOR al Căminului cultural Sita Buzăului;  Corul Bărbătesc ARMONIA al Casei de Cultură Brăila.

Programul celei de a X-a ediții a Festivalului Național Coral „George Sbârcea” continuă duminică, 22 septembrie, zi în care, după ce vor da răspunsuri liturgice la Sfânta liturghie, formațiile corale vor susține concerte corale în bisericile ortodoxe din municipiul Sfântu Gheorghe, astfel:  Corul Bărbătesc Armonia al Casei de Cultură Brăila, la Catedrala Ortodoxă;  Corul Ecclesia al Catedralei Ortodoxe, la Biserica Ortodoxă „Sfântul Mare Mucenic Gheorghe” (de pe deal); Ansamblul folcloric Plaiuri tulgheșene din comuna Tulgheș, jud. Harghita, la Biserica Ortodoxă „Buna Vestire”.

La finalul festivalului, membrii corurilor invitate își vor reuni glasurile într-un concert în aer liber, la Liceul Tehnologic „Constantin Brâncuși”, anunță organizatorii.

A X-a ediție a Festivalului Național Coral „George Sbârcea”, organizat de Fundația „ Mihai Viteazul” Sfântu Gheorghe, este finanțat de Consiliul Județean Covasna.

Mulțumim sponsorilor și partenerilor care sprijină derularea evenimentelor care alcătuiesc acest proiect. Vă invităm și vă așteptăm cu drag să luați  parte la trăirea muzicii corale românești și nu numai”, a transmis președinta fundației, prof. ing. Maria Peligrad.

Maria Crețu-Graur

Foto: Arhiva Mesagerul de Covasna

 

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail