Da, mă refer, în titlul meu, la ceasul care a fost la semaforul din Sf. Gheorghe. Este vorba desigur despre cel mai mare, cel mai cunoscut semafor din oraș, cel care asigură fluența traficului spre centru.
Ceasul de la semafor nu mai există! Sunt convinsă că nu numai eu mă obișnuisem cu acel ceas. Zilnic, cel puțin de două ori, îl priveam. Drumul meu zilnic. Desigur și al multor altora. Așteptam „verdele”, uitându-mă sus, la ceas, și îmi cronometram activitățile ce urma să le realizez în perioada de timp următoare. De multe ori îmi propuneam o anumită oră pentru întoarcerea mea din centru. Mă bucuram când, revenind, eram în acord cu ora de pe ecranul ceasului de pe stâlp. Bineînțeles priveam ceasul, așteptând, din nou, „verdele”. Nici atunci când mă aflam în autobuz sau într-o mașină, nu uitam să mă orientez după ceasul de la semafor. Acum stau la semafor, mă uit spre locul unde se afla ceasul. Nu-mi spune nimic. Nu-mi mai pot închipui programul meu „din centru” fără ceasul de la semafor.
Știu, îmi veți spune că fiecare dintre noi avem, asupra noastră, nu unul, ci mai multe ceasuri. Da, chiar vă pot demonstra și eu că am un ceas la mână, plus ceasul de la telefon. Totuși, de ce simt lipsa ceasului de la semafor? Obișnuința? Nostalgia? Manie a ceasurilor? Oare cât timp a fost ceas la semafor? Cred, câțiva ani.
Tare aș fi curioasă să aflu dacă și alți locuitori ai orașului nostru, zilnic trecători pe la semafor, simt lipsa ceasului! Mi-e greu, dacă nu imposibil, să aflu. Da, știu că trebuia înlocuit stâlpul vechi de beton pe care se afla ceasul … cu pricina. Actualul stâlp de beton (sau de ce o fi) este atât de suplu, încât … nu mai poate susține un ceas?! Veți spune că nu mai este necesar. Poate. Au trecut vremurile acelea, nu prea îndepărtate, când în fiecare oraș mai mult sau mai puțin răsărit, se afla, de obicei în centru, un ceas – instalat la o anumită înălțime, impunător – care se încadra perfect în peisajul urban, oferindu-i o anume unicitate. Era în primul rând un loc al întâlnirilor. Iar nostalgie? Avem în Sf. Gheorghe ceasul de la intrarea în Parcul Elisabeta. Desigur și acolo au loc întâlniri. Eu îl consider și pe acela, ca și pe cel de la semafor, un ceas – instrument de măsurare a timpului, o obișnuință în cotidianul nostru, o cronometrare a activităților de fiecare zi. Am putea să-l considerăm și un obiect de artă, un obiect care își găsește un anumit loc în sufletul nostru. Oricum, timpul trece …
Credeți că am scris aceste rânduri ca o pledoarie pentru reinstalarea ceasului de la semafor?
Luminița Cornea
