Perioadele caniculare vor continua să fie prezente în majoritatea regiunilor, însă probabilitatea de apariţie a fenomenelor de instabilitate atmosferică va fi mai ridicată în special după data de 18 august, se menţionează în prognoza de specialitate, publicată luni de Administraţia Naţională de Meteorologie (ANM), cu valabilitate în perioada 12 – 25 august.

În Transilvania, cu uşoare variaţii de la o zi la alta, în intervalul 12 -18 august, maximele vor avea valori medii de 32 – 34 de grade, iar cele minime de 14 – 16 grade. După 18 august, media regională a valorilor maxime va scădea spre 29 – 30 de grade, iar cea a valorilor minime de la 16 grade, până spre 12 grade, în ultimele zile ale intervalului de prognoză. Probabilitatea pentru manifestări de instabilitate atmosferică va creşte în perioada 18 – 20 august.

În Banat, în intervalul 12 -17 august, vor fi variaţii în general nesemnificative de la o zi la alta, astfel încât se vor înregistra medii ale maximelor de 37 – 39 de grade şi ale minimelor de 18 – 20 de grade. Ulterior zilei de 17 august, media maximelor va scădea până spre 33 de grade, în ziua de 19 august, valoare ce se va menţine în general până la sfârşitul intervalului de prognoză. Minimele vor fi de 19 – 20 de grade, în medie regională, până în data de 19 august, după care vor scădea spre 16 grade, în noaptea de 20 august, această valoare fiind ulterior de referinţă pentru restul intervalului de prognoză. Probabilitatea pentru manifestări de instabilitate atmosferică va creşte în intervalul 18 – 20 august.

În Crişana, până pe 17 august, media maximelor se va situa în jurul valorii de 36 de grade, iar minima, cu mici oscilaţii de la noapte la alta, va avea valori medii de 17 – 18 grade. Ulterior, media maximelor va scădea până spre 32 de grade, în ziua de 19 august, valoare ce va caracteriza restul intervalului de prognoză. Minimele vor coborî spre 16 grade, în medie, în noaptea de 20 august, pentru ca ulterior, această valoare să fie de interes până la sfârşitul intervalului de referinţă. Probabilitatea pentru manifestări de instabilitate atmosferică va creşte în intervalul 18 – 20 august.

În Maramureş, din 12 august până pe 18 august, media maximelor va creşte treptat de la medii în jurul a 31 de grade, în prima zi, spre valori de 33 de grade, pe 18 august. După această dată, media maximelor va scădea spre 28 de grade (în ziua de 19 august), iar până spre sfârşitul intervalului de prognoză se va situa în jurul a 30 de grade. Minimele vor avea valori medii cuprinse între 15 şi 18 grade, în intervalul 12 -19 august, apoi vor scădea până spre 14 grade. Probabilitatea pentru manifestări de instabilitate atmosferică va creşte în intervalul 18 – 20 august.

În Moldova, în perioada 12 – 18 august, maximele vor avea valori medii cuprinse între 29 şi 34 de grade, apoi vor scădea până spre 30 de grade în ziua de 20 august, pentru ca ulterior această valoare să caracterizeze restul intervalului de prognoză. Minimele vor fi cuprinse între 15 şi 18 grade, în prima săptămână de prognoză, vor scădea apoi spre medii în jurul a 16 grade, în data de 21 august, pentru ca ulterior, până la sfârşitul celei de-a doua săptămâni de prognoză, să nu mai existe variaţii în jurul acestei valori. Manifestări de instabilitate atmosferică se vor înregistra în zilele de 19 şi 20 august.

În Dobrogea, media regională a maximelor va fi de 30 – 32 de grade, cele mai mari valori urmând a se înregistra în zilele de 12 şi 13 august. Minimele vor fi cuprinse între 19 şi 21 de grade, cu cele mai mici valori în nopţile de 15, 16 şi 17 august, apoi în intervalul 23 – 25 august. Probabilitatea pentru manifestări de instabilitate atmosferică va fi redusă.

În Muntenia, variaţii nesemnificative ale valorilor termice vor fi în a doua săptămână de prognoză. Media regională a maximelor va avea valori cuprinse între 34 şi 37 de grade, cele mai mari urmând a se înregistra în ziua de 13 august. Minimele vor fi cuprinse între 16 şi 20 de grade, iar cele mai mici valori în nopţile de 23, 24 şi 25 august. Probabilitatea pentru manifestări de instabilitate atmosferică va fi redusă.

În Oltenia, cu variaţii de la o zi la alta, în general nesemnificative, media regională a maximelor va avea valori cuprinse între 34 şi 38 de grade, cele mai mari valori, în medie, urmând a se
înregistra în ziua de 13 august. Minimele vor fi cuprinse între 16 şi 21 de grade, cu cele mai mici în intervalul 23 – 25 august. Probabilitatea pentru manifestări de instabilitate atmosferică va fi redusă.

La munte, în intervalul 12 – 18 august, maximele vor avea valori medii cuprinse între 23 şi 26 de grade, apoi vor scădea până spre 20 de grade, în ziua de 20 august, pentru ca ulterior, această valoare să caracterizeze restul intervalului de prognoză. Minimele vor fi cuprinse între 11 şi 14 grade. Cele mai mici valori de vor înregistra în perioada 20 – 25 august, iar probabilitatea pentru manifestări de instabilitate atmosferică va fi mare între 16 şi 21 august.

AGERPRES

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail