Reprezentanţii medicilor de familie au susţinut miercuri în cadrul unei dezbateri desfăşurate la Ministerul Sănătăţii că introducerea cardului de sănătate ar mări şi mai mult birocraţia în ceea ce priveşte actul medical, afectându-le pacienţilor consultaţia.

Preşedintele Societăţii Naţionale a Medicilor de Familie, Rodica Tănăsescu, a afirmat, la dezbatere, că actele birocratice, la care se va adăuga şi cardul de sănătate, afectează timpul şi preocuparea medicului de familie faţă de pacienţi.

„Ni se mai aruncă şi cardul de asigurat pe lângă birocraţia deja existentă. Dacă se va implementa acest sistem, îl vom folosi, dar refuzăm să inscripţionăm carduri, să facem borderouri şi raportări. În loc să consultăm pacienţii, facem înregistrări, inscripţionări, borderouri”, a spus Rodica Tănăsescu.

În opinia sa, completarea cardului şi gestionarea acestuia nu au nicio legătură cu actul medical, reprezentând o activitate strict administrativă.

Rodica Tănăsescu a susţinut că viitorul card va trebui să reprezinte legătura dintre asiguraţi şi asiguratori şi că cel mai corect ar fi ca CNAS, prin intermediul caselor de asigurări de sănătate, să completeze cardurile şi să fie semnate contracte între asiguraţi şi asigurator.

Singurul lucru pe care ar putea să-l suporte medicii de familie ar fi eliberarea de adeverinţe medicale, lunar, cu bolile pacienţilor, a adăugat ea.

„Refuzăm să ne ducem la Casă să preluăm cardul. Este greoaie procedura”, a conchis Tănăsescu.

La rândul său, preşedintele Patronatelor Medicilor de Familie, Doina Mihăilă, a susţinut punctul de vedere al colegei sale, apreciind că prin introducerea cardului nu se va verifica decât calitatea de asigurat.

Ea a acuzat şi faptul că medicii de familie trebuie să suporte din banii lor achiziţionarea cititorului de card, care va costa între 150 şi 200 de euro, la care se va adăuga şi mentenanţa acestuia (…).

AGERPRES

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail