Premierul Marcel Ciolacu a avut, astăzi, o întâlnire informală cu omologul său ungar, Viktor Orban, în cadrul căreia discuţiile au vizat subiecte de interes comun pe agenda bilaterală a celor două state, dar şi susţinerea pentru aderarea la spaţiul Schengen şi cu frontierele terestre.

La întrevederea care a avut loc în cadrul unui mic-dejun privat a participat şi preşedintele UDMR, Kelemen Hunor.

„Am avut astăzi o discuţie pragmatică cu prim-ministrul Ungariei, domnul Viktor Orban, pe subiectele de interes comun ale cooperării noastre bilaterale. Schimburile noastre comerciale se ridică la aproximativ 13 miliarde de euro şi am agreat împreună cu omologul maghiar că există în continuare un potenţial neexploatat. I-am transmis premierului Orban că dorim să lucrăm împreună pentru consolidarea unei agende bilaterale pozitive, în beneficiul cetăţenilor noştri, indiferent de etnie. În cadrul discuţiilor am convenit să începem studiile de fezabilitate privind realizarea unui proiect fanion la nivel bilateral – legătura feroviară de mare viteză Budapesta-Bucureşti, un proiect strategic, de interes regional, cu impact la nivelul reţelelor feroviare din regiunea Europei Centrale”, a afirmat Marcel Ciolacu, într-o postare pe pagina sa de Facebook.

Totodată, şeful Executivului de la Bucureşti i-a mulţumit lui Viktor Orban pentru „susţinerea fără echivoc a aderării României la spaţiul Schengen şi cu frontierele terestre”.

„Ungaria deţine Preşedinţia Consiliului UE în acest semestru, iar, în această calitate, România se bazează pe acţiunea onestă a Ungariei pentru consolidarea Agendei strategice europene. Totodată, i-am mulţumit prim-ministrului Viktor Orban pentru susţinerea fără echivoc a aderării României la spaţiul Schengen şi cu frontierele terestre”, a mai afirmat Ciolacu.

În continuarea prezenţei sale în România, premierul ungar, Viktor Orban, va fi prezent la Universitatea de Vară de la Băile Tuşnad, unde sâmbătă îşi va ţine tradiţionalul discurs pornind de la tema centrală a evenimentului – „Pe drumul drept”.

În cadrul lucrărilor Universităţii de Vară se vor derula 500 de programe, în 34 de corturi, care au tematici diverse, de la teme economice şi politice, la cele cu caracter cultural, gastronomic sau sportiv, în pregătirea evenimentului fiind implicaţi 300 de organizatori.

***  

Tanczos Barna: Întâlnirea dintre premierii Marcel Ciolacu şi Viktor Orban – extrem de importantă

Senatorul UDMR Tanczos Barna a declarat, vineri, pentru AGERPRES, că întâlnirea de la Bucureşti dintre premierul Marcel Ciolacu şi omologul ungar, Viktor Orban, este extrem de importantă, atât din perspectiva relaţiilor bilaterale, cât şi în contextul războiului din vecinătate.

„E extrem de importantă (întâlnirea dintre Ciolacu şi Orban – n.r.) nu doar în perspectiva relaţiilor bilaterale, ci şi în contextul războiului ruso-ucrainean, pentru că cele două state de graniţă cu Ucraina, Ungaria şi România, au un rol primordial în tot ce înseamnă implementarea comună a deciziilor la nivel NATO, la nivelul Uniunii Europene. Suntem ţările care avem contact direct cu cei care pleacă, fug din Ucraina, din calea războiului, suntem ţările care am acordat cel mai mult sprijin cetăţenilor care încearcă să scape din Ucraina de acest conflict militar. Deci, colaborarea dintre Ungaria şi România, colaborarea şi dialogul permanent dintre premierii celor două state, membre ale Uniunii Europene, sunt extrem, extrem de importante”, a spus Tanczos Barna.

AGERPRES

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail