Adrenalină, suspans și distracție. Acestea sunt cele trei elemente care au făcut din ruletă unul dintre cele mai populare jocuri de noroc de mai bine de un secol. Când te gândești la ruletă, în minte îți vine imaginea unor oameni care râd și invocă norocul în speranța că bila se va opri acolo unde doresc ei.

Fiind un joc ușor de înțeles, accesibil și distractiv, ruleta atrage tot mai mulți simpatizanți. Jucători noi și vechi își încearcă norocul și speră ca bila să fie de partea lor. Poți face însă cumva să îți maximizezi șansele de câștig? Cu siguranță, da, iar răspunsurile le găsești în rândurile de mai jos.

Nu intra la masă fără un plan bine pus la punct

Ar fi o greșeală să intri la o masă de ruletă fără să ai un plan bine pus la punct. Înainte să începi să joci, ideal este să știi cât dorești să aloci pentru sesiunea respectivă, cât timp vrei să joci și ce pariuri dorești să efectuezi. Stabilește o strategie clară și respect-o. Dacă la un moment dat joci pe numere, apoi pe culoare, apoi pe par/impar, s-ar putea să nu mai înțelegi nimic. Iar dacă joci strict pe numere, indicat este să alegi mai multe și să le repeți. Cu cât ești mai disciplinat, cu atât șansele tale vor crește.

Nu te lăcomi

La ruletă vor fi momente în care vei fi pe val și vei simți cum controlezi practic telepatic bila, iar ea se va opri acolo unde îți dorești tu. Cei care au trecut prin așa ceva știu că sunt momente absolut incredibile, care duc distracția la cel mai înalt nivel. Însă, la fel de important, este să știi când să te oprești, când să zici stop. Nu poți câștiga la infinit, astfel că dacă ai obținut un câștig care te mulțumește și ți-ai luat porția de distracție, încearcă să nu te lăcomești. Te poți bucura de jocul tău preferat și în următoarea sesiune. Important este să ieși și pe plus de la masă.

Evită ruleta americană

Există trei tipuri de ruletă: europeană, franceză și americană. Cea mai populară este cea europeană și este indicat să o folosești deoarece avantajul casei este de doar 2.70%. În schimb, la ruleta americană, care are și 00, avantajul casei este de 5.26%. Matematica spune totul și îți arată clar de ce este bine să eviți ruleta americană. Cu siguranță îți dorești ca șansele tale, din punct de vedere matematic, să fie cât mai mari. Încearcă să joci la ruleta europeană ori la cea franceză. Aceasta din urmă are un avantaj al casei de 1.35% datorită regulilor La Partage și En Prison.

Stabilește-ți un buget clar

Când te așezi la masă, e bine să știi cât dorești să aloci pentru sesiunea respectivă. Americanii au o vorbă: „Mă duc la cazinou să ‘sparg’ suma X”. Ei nu pleacă la drum cu gândul că vor să câștige, ci că alocă bani pentru o experiență, iar eventualele câștiguri sunt considerate o recompensă suplimentară. Aceasta este o gândire sănătoasă. Cel mai bine este să îți stabilești un buget și apoi să îl respecți. Există și o parte bună în cazul în care joci la casino online, deoarece îți poți stabili limite de pariere și astfel nu există riscul să nu îți dai seama când ai depășit bugetul.

Nu juca niciodată la recuperare – e cea mai sigură cale către eșec

Ți-am prezentat mai sus scenariul în care totul îți merge bine, ești pe val și îți spuneam să nu te lăcomești. Dar, în același timp, există și posibilitatea ca lucrurile să nu meargă bine. Nu e nimic în neregulă, toți jucătorii au trecut prin asta măcar o dată în viață. E o situație firească, dar cel mai important este cum o gestionezi. Dacă înțelegi că și eșecul face parte din joc și nu poți să câștigi întotdeauna, atunci gândești sănătos.

Dar cel mai prost lucru pe care îl poți face în astfel de situații este să încerci să joci la recuperare. Să te gândești că ai pierdut 50 de unități deja și că ghinionul nu poate ține la nesfârșit. De multe ori, starea ta de spirit influențează rezultatele. Iar dacă nu ești calm, s-ar putea să iei decizii nepotrivite. Din acest motiv, indicat este să nu joci niciodată la recuperare. Mai bine faci o pauză și ieși să vezi un film, să te plimbi prin parc ori alta activitate care te scoate din acea stare.

Sursa foto canva.com

 

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail