Un Ochi al muntelui din Parcul Naţional Durmitor
Note de călătorie în Muntenegru (3). La finele episodului precedent… “v-am lăsat să vă odihniţi o săptămână”, prieteni, în Parcul Naţional Durmitor, cea mai spectaculoasă zonă din Muntenegru, situată în partea de Nord. Aici se află o excepţională rezervaţie a biosferei, una dintre ultimele zone sălbatice ale Europei! Incredibil, mai există aşa ceva?
Teritoriul e frecventat asiduu de iubitorii plimbărilor alpine, iar denumirea sa provoacă mereu glume în rândul turiştilor români. Cine se poate abţine?
Un lingvist cu care m-am consultat la întoarcere – profesorul şi pozatorul Ioan N. Paler (nepotul reputatului ziarist, scriitor şi umanist, regretatul Octavian Paler) – mi-a spus că ceva adevăr s-ar putea să existe în privinţa apelativului legat de… somn. În sensul că numele “Durmitor” dat întregii regiuni, ar proveni din graiul vlahilor, având acelaşi înţeles, de nani.
Că, deh, la înălţime, pe malul unui lac ca din basme, (numit aici “Ochiul muntelui”) e numai bine să te relaxezi, să… dormi niţel!
Un ajutor nesperat
…Zi toridă de vară. Stau retras la umbra lângă o mică pensiune, însă n-am… aţipit. Ceva mai în vale, unde opresc autocarele sosite în Parc, e forfotă mare. Văzând că privesc nedumerit în jur, neştiind încotro s-o apuc, patronul îmi face semn să mă apropii. “Ce-o fi vrând şi ăsta?”, zic în gând plictisit. Precis caută fazani să-i… „jumulească”!
Brusc mă reculeg şi arborez pe chip zâmbetul de “mare pavoaz” cu care am succes întotdeauna. Intuind în mine un posibil muşteriu, omul se oferă să mă ajute, întrebându-mă jovial: “Cauţi cazare? Masă? Vrei să te plimbi? Ori numai… caşti gura?”.
Echipamentul meu de “turist urban” probabil că nu este edificator. Îi zic că aş da o raită pe poteci, dar nu prea departe.
– Aha. Aduce o hartă şi-mi recomandă “ceva uşor”. Nu drept… aperitiv, ci ca traseu montan.
– Uite, faci o plimbare de vreo două-trei ore şi dai de vreun «jezero». A fi bine să vezi «Lacul Negru», cel mai vestit. Dacă nu ţi-o plăcea, să nu-mi zici… Radomir. Aşa mă cheamă. Când te întorci o să-ţi fie foame şi sete, aşa că te aştept la restaurant… Jezero
Îmi mai spune că Masivul Durmitor are 27 de piscuri ce trec de două mii de metri, găzduind în total 17 lacuri glaciare numite în popor “Ochi ai munţilor”. Ce frumos!
Un alt punct de atracţie este mica aşezare Žabljak care cu cei vreo patru mii de săteni-orăşeni (sau invers) ai săi reprezintă localitatea urbană situată la cea mai mare altitudine în Europa! Ei, na…
Amicul Radomir m-a îndemnat, de asemenea, să merg, eventual, şi într-o… peşteră. Şi nu oricare. Ci într-una de… gheaţă. Acolo pot admira în voie stalactite şi stalagmite bocnă.
Nu, mersi. De astea am tot văzut!
Oricum, nu prea aveam timp de hoinăreală. De fapt, nici chef. Vroiam să ajung cât de repede la Adriatică! Încă de la plecarea în voiaj mă “setasem” pentru vizitele staţiunilor de la malul mării. Muntele mă atrage mai puţin. Îmi ajunge ţuguiata… Tâmpa, pe care o admir de pe balcon acasă zi de zi.
I-am mulţumit gazdei şi i-am urat: “да живе”. Adică “Să trăieşti!” De mâncat şi băut a rămas pe altă dată…
Tentaţii de tot felul
Scriind în episoadele precedente pe scurt despre câteva curiozităţi muntenegrene, probabil că unora le-am stârnit curiozitatea, de aceea revin cu informaţii mai ample. Ar fi câteva paliere asupra cărora se cuvine să zăbovesc.
Aş începe cu relieful care atrage admiraţia oricărui iubitor de drumeţie. Montaniarzilor o să le placă nu doar Masivul Durmitor, ci şi piscurile Alpilor Dinarici, ce depăşesc pe alocuri 2.500 metri. Un cabanier, căruia i-am cerut un pahar cu apă, îmi spunea că în Rezervaţia Naturală vin mulţi turişti, încântaţi mai cu seamă de spectaculoasele fenomene carstice de pe Tara.
Apus de soare pe Lacul Skadar
Nici amatorii sporturilor nautice, cei ce iubesc statul la soare, înotul, pescuitul nu au de ce să se plângă. Trei sunt ofertele majore: Marea Adriatică, Lacul Skadar şi Golful Kotor.
Urmează apoi cea mai atractivă zonă, cea frecventată de pleziriştii, ca mine: Litoralul muntenegrean. Adică, o uriaşă promenadă, având o constelaţie de staţiuni pitoreşti ce se întind aidoma mărgelelor pe aţă. Tipic pentru Coasta Dalmată este îngemănarea muntelui cu marea. În cazul de faţă, masivii Lovćen și Orjen se afundă adânc în apele verzi ale atractivului Intrând Kotor.
Superlative geografice
Sunt şi alte lucruri interesante de ştiut. Astfel, Valea Râului Zeta se află la o altitudine de 500 de metri… sub nivelul mării. Apoi, reţineţi că picturalii masivi muntenegreni produc cel mai accidentat relief de pe întregul continent, nu doar din Penisula Balcanică. Diferenţa de înălțime medie în secțiune verticală ajunge şi la două mii de metri. Ceea ce crează un impact vizual deosebit.
Să mai precizăm pentru cei interesaţi că Vârful Zla Kolata din Munții Prokletije, aflat pe granița dintre Muntenegru și Albania, este cel mai semeţ, ajungând la 2.534 metri.
Vârful cel mai înalt, Zla Kolata din Munții Prokletije
Există şi alte superlavive geografice: cel mai mare lac este Skadar, cu o suprafaţă de cca 400 km², pe care l-am imortalizat într-o fotografie făcută la apusul soarelui, ceva demn de un Premiu Pulitzer! Cel mai adânc defileu – Tara Canion, cu adâncimea maximă de l.300 metri. Cea mai lungă fâşie de nisip ce se întinde pe 13 km (luată cu asalt de iubitorii bronzatului şi al scăldatului în mare) este Velika Plaža din staţiunea Ulcinj, iar cel mai mare golf – Kotor.
Patru Parcuri Naţionale
Republica Muntenegru, autodefinită drept ţară ecologică (cum spuneam încă din primul articol al serialului) se mândreşte pe bună dreptate cu patru Parcuri Naționale: Skadar – 400 km², Durmitor – 390 km², Lovćen – 64 km², Biogradska Gora – 54 km². Iar trei dintre minunăţiile ei naturale au intrat în Patrimoniul Mondial UNESCO: Ansamblul cultural-istoric Kotor, Defileul străbătut de Râul Tara şi Ecosistemul Durmitor.
Aşadar, destule tentaţii pentru drumeţul pasionat de natură, de aer curat şi de peisaje „virgine”, o raritate în Europa, teritorii nemutilate de comportamentul neprietenos al aşa-zişilor „turişti”.
Între “natura poetică” şi… “patetică”!
O sintagmă originală despre natura muntenegreană a folosit marele geograf şi botanist italian Antonio Baldacci, care a numit-o „poetică şi patetică”. Asociere interesantă, chiar suprinzătoare din partea unui specialist deprins cu rigorile ştiinţei.
“Poetică”, am înţeles de ce. Oricine descoperă peisajul, flora, fauna de aici are acest sentiment. Eu am fost la începutul verii, dar cât o fi primăvara de frumos? Ce bogăţie de flori sălbatice? Ce colorit şi miros? Unele plante sunt foarte rare, chiar unice în Peninsula Balcanică, aproximativ 270 de specii fiind endemice. Benefiicind de clima blândă mediteraneeană vegetaţia s-a dezvoltat nestânjenit. Aşa îmi explic marele număr de oleandri, agave, yucca, mirt.
Mulţi copaci rămân permanent verzi. Vezi palmierii, chiparoşii, brazii, pinii, măslinii. Am întâlnit dealuri năpădite de tufişuri înalte şi dese (aşa-zisele „macchie“), dar şi zone cu tufişuri mici unde se găsesc şi plante aromatice precum cimbrul, salvia, rozmarinul.
E clar. Dar de ce “natură patetică”? Oare, la ce s-a gândit savantul ? Expresia vine cu siguranţă de la multitudinea contrastelor ce caracterizează tezaurul ecologic, diversitatea speciilor vegetale şi animale a locului, care i-a surprins mereu pe biologi. Dar şi pe novici, ca alde mine… (Va urma)
Horia C. Deliu
