Poliţia Locală Sfântu Gheorghe a anunţat, vineri, că a demarat o serie de controale pentru a stopa construcţiile ilegale pe teritoriul municipiului.
Conducerea instituţiei a menţionat că lipsa autorizaţiei de construcţie se sancţionează cu amendă de minimum 1.000 de lei, iar efectuarea de lucrări de construcţie, demolare sau transformare ilegală a clădirilor din zonele de patrimoniu poate atrage după sine şi urmărirea penală.
„În ultimele săptămâni, Poliţia Locală Sfântu Gheorghe a descoperit mai multe construcţii neautorizate pe raza municipiului, însă acest fenomen nu este unul nou. Cea mai mare problemă apare atunci când clădirile ridicate ilegal nu se încadrează în reglementările urbanistice existente (dimensiunea, amplasarea şi, mai rar, caracterul) (…) Există anumite cerinţe de siguranţă, cum ar fi distanţa faţă de clădirile din jur, faţă de conductele de gaz şi stâlpii de înaltă tensiune. În acelaşi timp, în zonele de patrimoniu nu pot fi ridicate orice clădiri”, se arată într-un comunicat de presă, remis AGERPRES.
Potrivit sursei citate, Primăria Sfântu Gheorghe pune la dispoziţie celor interesaţi un ghid care cuprinde toate aceste reglementări.
„Au existat şi situaţii în care o clădire construită ilegal a trebuit să fie demolată (…) În astfel de situaţii, Consiliul Local poate lua măsuri legale, însă, din fericire, aceste cazuri sunt rare. Este de înţeles că oamenii încep lucrările atunci când timpul şi banii le permit, mai ales dacă au şi o echipă cu care să lucreze. Majoritatea cred că vor obţine autorizaţia de construcţie mai târziu, dar dacă sunt încălcate anumite reglementări, pot apărea probleme serioase. Le recomand tuturor să verifice documentele înainte de a începe lucrările, tocmai pentru a nu se trezi într-o situaţie neplăcută”, a declarat şeful Poliţiei Locale Sfântu Gheorghe, Hadnagy Istvan, citat în comunicat.
Pe parcursul anului trecut au fost efectuate 247 de controale pe şantierele de construcţii, dintre care 68 au fost derulate de Poliţia Locală Sfântu Gheorghe în urma unor sesizări făcute de locuitorii oraşului. În 36 de cazuri au fost aplicate amenzi, iar Primăria a intervenit în 83 de cazuri, atât pe cale juridică, cât şi administrativă, pentru a stopa lucrările, se mai menţionează în comunicat.
Oana Mălina Negrea/AGERPRES
Foto: Pixabay