După o perioadă de pace relativ lungă de la sfârșitul celui de-al doilea Război Mondial, odată cu anexarea Crimeei de către Rusia, în 2014, și apoi invadarea Ucrainei, în 2022, s-a creat un precedent, căci prin gestul său președintele rus Vladimir Putin a dovedit că „se poate” să ataci și să invadezi o țară chiar și fără declarație de război, încălcând astfel toate tratatele internaționale. Acest lucru, însă, a declanșat o „reacție în lanț”, răul extinzându-și ghearele și în alte „zone fierbinți”. Ca urmare, în Orientul Mijlociu grupările teroriste Hamas, Hezbolah și altele asemănătoare, susținute din umbră de către anumite state interesate, au prins curaj și au trecut la fapte, dușmanul comun fiind Israelul. Acum, în 2024, flacăra războiului s-a reaprins începând să crească în intensitate. Până acum, Iranul, susținător al acestor grupări, aștepta retras slăbirea inamicului, dar iată că, găsind un motiv plauzibil, subit declanșează asupra Israelului un atac de amploare, cu sute de rachete și drone „sinucigașe”. Din fericire majoritatea acestora au fost distruse de forțele de apărare antiaeriană, încât au fost evitate distrugerile materiale și pierderea de vieți omenești.

Ca de obicei, un eveniment de o asemenea gravitate a stârnit reacții coontradictorii pe plan mondial. Și chiar dacă SUA, ONU și statele doritoare de pace îndeamnă Israelul să se abțină, să nu răspundă atacului nebunesc, nu ne putem aștepta la lucruri bune, căci răzbunarea naște răzbunare, și zona aceasta a Orientului Mijlociu mereu a fost „fierbinte”, sub spuză focul mocnea, încât nu se pot prevedea pașii următori, ceea ce nu se întâmplă azi se poate întâmpla mâine.

De fapt, toate aceste conflicte fac parte dintr-un război mai mare și mai vechi, cel dintre Occident și Orient, acum inversat. Culturi diferite, concepții și religii diferite, economii și armate diferite. Războiul se duce de veacuri, când tăcut, când zbuciumat, și nu se va sfârși curând, poate doar când vreo amenințare majoră venită din afara Pământului omenirea se va uni „într-un singur glas”. În prezent, când rasele au început să se amestece și vechii „dușmani” trăiesc în „casa” ta, pacea a devenit un lucru fragil, oricând se poate deteriora. Sub înfățișarea unui bun cetățean se poate ascunde un terorist feroce, încât nu poți fi sigur de nimic. Cert este că pe măsură ce populația pământului crește, lucrurile se complică, iar „zonele de conflict” se înmulțesc. Pe de altă parte, dezvoltarea accelerată a tehnologiei, a mijloacelor de comunicare și a celor de distrugere în masă duc la „schimbarea lumii”, astfel că războaiele de azi, duse pe toate planurile, militar, economic, informatic, psihologic etc., nici pe departe nu seamănă cu cele trecute. Acum, când armele zboară singure căutându-și ținta și lovind devastator, aceasta aduce a jocul pisicii cu șoarecele, un joc de care numai nebunii se pot bucura.

Se apropie Sărbătorile Pascale, dar cum să te bucuri când vezi cum diavolii ies din tenebre și-L alungă pe Dumnezeu?! Când iubirea față de semeni este înlocuită cu ura și răzbunarea, Omenirea își arată fața sa urâtă. Și atât timp cât se întâmplă acest lucru, pământenii vor avea de suferit, căci nimic din ceea ce facem azi nu va rămâne fără urmări mâine și în timpul care vine.

Mihai Trifoi

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail