PUNCTDE VEDERE » După Referendum, circulă pe Net o hartă a României împărţită milimetric în două culori, o jumătate din ţară este albastră şi peste ea scrie ROMÂNIA DEMOCRATĂ, cealaltă jumătate este roşie şi este marcată a fi ROMÂNIA COMUNISTĂ. Criteriul despărţirii noastre în democraţi şi comunişti este Traian Băsescu, doar zonele cu un procent scăzut de participare la referendumul pentru demiterea preşedintelui suspendat au trecut examenul democraţiei, în schimb, cetăţenii care şi-au exercitat un drept fundamental, cel al exprimării opiniei prin vot, au instaurat în casele lor comunismul.
Conform hărţii cu pricina, eu locuiesc în România democrată, în Secuime, unde însă trebuie să trăiesc de acuma încolo cu eticheta de COMUNISTĂ RĂTĂCITĂ PRINTRE DEMOCRAŢI, pentru că am comis infracţiunea de a merge la vot. Tot o comunistă rătăcită printre democraţi este şi Smaranda Enache din Tîrgu Mureş, care, într-o notă pe Facebook, şi-a motivat astfel gestul de a participa la referendumul din 29 iulie: “E un drept pe care nu doresc să mi-l suspend şi nu îngădui nimănui să mi-l suspende. Dacă permit suspendarea acestui drept, mă pot trezi şi cu alte drepturi suspendate. (…) Eu îmi păstrez dreptul de a decide: merg la vot şi votez DA. Pentru că nu sînt de acord cu expolatarea de la Roşia Montana, pentru că nu tolerez ca Regele Mihai să fie hulit, pentru că nu aprob ca Raed Arafat să fie umilit, pentru că nu doresc un parlament unicameral care să îngroape definitiv crearea regiunilor. Pentru că modelul meu de preşedinte este o personalitate europeană onorabilă, respectabilă, asemenea lui Emil Constantinescu. Nu mă simt reprezentată de un preşedinte care se urcă băut la volan, care înjură, care socializează cu Becali. Votez DA la referendum. Pasul următor va fi demisia lui Victor Ponta, plagiatorul. Fără Băsescu şi Ponta, elita politică are şansa să devină mai credibilă”.
Am citat felul cum Smaranda Enache şi-a motivat gestul de a participa la referendum, pentru că, din 1990 şi pînă astăzi, această Doamnă a fost mereu una din puţinele voci ale normalităţii, în cele mai tensionate momente ale istoriei noastre postdecembriste. Prima dată cînd am ascultat această voce a fost prin ianuarie 1990, cînd televiziunea noastră liberă şi unică a transmis primul episod din interminabila melodramă antimaghiară. Mă refer la năravul patrioţilor de profesie, politicieni şi ziarişti, de a face din istoria Ardealului o jalnică melodramă, adică de a ne şantaja moral şi emoţional ori de cîte ori maghiarii din România formulează vreo revendicare. Vreau să îi întreb pe secuii mei: care dintre argumentele Smarandei Enache au substanţă comunistă şi antieuropeană şi o fac părtaşă la “scandalul comuniştilor”?! Pentru că harta cu împărţirea noastră în democraţi şi comunişti este promovată cu mult entuziasm pe Facebook de secuii mei şi este însoţită de următoarele sloganuri: “Let’s do it! M-am săturat de scandalul comuniştilor! A rămas o singură soluţie.” Se înţelege, singura soluţie este despărţirea de scandalagii comunişti care au votat demiterea democratului şi europeanului Traian Băsescu, mai precis, despărţirea de jumătatea din Românie unde votul pentru demitere a fost fără drept de apel. Îi mai întreb pe secuii mei: cât de anticomunist a fost preşedintele Băsescu atunci cînd a avut de ales între politrucul Corneliu Turianu şi deţinutul politic Ticu Dumitrescu pentru funcţia de preşedinte al Colegiului Naţional de Studiere a Arhivelor Securităţii, şi cînd l-a preferat pe fostul judecător comunist? Cât de european a fost preşedintele Băsescu atunci când, din motive electorale, a interzis ca avionul cu preşedintele Ungariei, László Sólyom, să aterizeze la Tg. Mureş, pentru a participa la sărbătoarea maghiarilor de 15 martie? Dar atunci cînd a intervenit iresponsabil în disensiunile dintre liderii maghiari, încurajîndu-i pe extremişti, doar pentru a-şi finaliza diverse răzbunări politice? În fine, aş putea umple multe pagini cu întrebările mele, mai formulez doar una. Ştiu că maghiarii sunt dezamăgiţi de accentele de naţionalism din discursul lui Crin Antonescu, şi eu sunt dezamăgită, dar infinit mai periculoasă mi se pare substanţa legionaroidă a gîndirii celui mai înfocat dintre susţinătorii lui Traian Băsescu. Este vorba de Mihail Neamţu, preşedintele partidului Noua Republică, şi îi întreb pe secuii mei: au urmărit discursurile acestui tînăr politician, care se anunţă principalul aliat al PDL? Liviu Ornea, un intelectual care nu a participat la referendum, dar care este demn de tot respectul pentru că şi-a păstrat spiritul critic şi sancţionează abuzurile din ambele tabere politice, îl descrie pe Mihail Neamţu drept “o clonă a căpitanului Codreanu corcit cu Păunescu” ( Bifurcaţii. A doua zi, Observator cultural, nr. 635, 3 august 2012).
Dragii mei secui, dacă nu aţi avut timp să urmăriţi comportamentul politic al lui Mihail Neamţu, deschideţi o carte de istorie, căutaţi numele Corneliu Zelea Codreanu şi apoi poate o să înţelegeţi de ce îmi este frică de Traian Băsescu şi de aliaţii lui.
Nina Ţînţar
