În după-amiaza zilei de marţi, dispeceratul IPJ Covasna a fost sesizat printr-un apel telefonic prin Sistemul Naţional Unic al Apelurilor de Urgenţă 112, despre faptul că pe DN 11, în localitatea Moacşa, s-a produs un accident rutier cu victimă.

În baza sesizării, poliţiştii s-au deplasat la faţa locului, unde, în urma primelor cercetări, poliţiştii au stabilit că B. Gabriel, de 22 ani, domiciliat în municipiul Sf. Gheorghe, care obţinuse permisului de conducere categoria “B” în urmă cu doar două săptămâni, în timp ce conducea un autoturism dinspre Bacău spre Braşov, pe fondul lipsei de experienţă în conducere nu a adaptat viteza la condiţiile de drum (ploaie), autoturismul a părăsit partea carosabilă şi s-a răsturnat pe terenul agricol din partea dreaptă a sensului de mers.

Din accident a rezultat rănirea uşoară a conducătorului auto, aflat singur în autoturism.

Volanul l-a pedepsit

În aceeaşi zi, şi pe DN 11, în afara comunei Ozun, s-a produs un accident rutier cu victimă.

Poliţiştii care s-au deplasat  la faţa locului au  stabilit, în urma primelor cercetări, că C. Viorel, de 46 ani, domiciliat în oraşul Râşnov, judeţul Braşov, în timp ce conducea un autoturism înmatriculat în Bucureşti dinspre Bacău spre Braşov, a avut alte preocupări în timpul conducerii iar autoturismul a părăsit carosabilul, a rulat circa 30 m pe şanţul din partea dreaptă a sensului de mers, după care a intrat în coliziune cu un cap de pod.

Din accident a rezultat rănirea uşoară a conducătorului auto, aflat singur în autoturism.

Autoutilitara a intrat în tren

Tot în cursul zilei de ieri, N.-O. Florin, de 32 ani,  domiciliat în comuna Cîlnic, judeţul Alba, în timp ce  conducea o autoutilitară pe DN 13 E, în direcţia Covasna – Sf. Gheorghe, nu s-a asigurat la trecerea la nivel cu calea ferată şi a intrat în coliziune cu trenul personal nr. 14735, care circula pe relaţia Sf. Gheorghe – Breţcu.

Mecanicul de locomotivă cât şi conducătorul auto au fost testaţi cu aparatul etilo-test, rezultatul fiind  negativ.

Din accident a rezultat avarierea trenului şi a cabinei autoutilitarei. Din cauza accidentului, trenul a avut o întârziere de 70 de minute.

(IPJ Covasna)

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail