Instituită de Consiliul Europei și Comisia Europeană în anul 2001, această zi are menirea de a face cunoscută varietatea lingvistică a Europei, promovarea patrimoniului cultural, dar și stimularea și încurajarea oamenilor de a învăța limbi străine indiferent de vârstă.
Pentru noi, școlarii mai mici și mai mari, care creștem și învățăm câte ceva din doate sferele științei, acest eveniment este o oportunitate de a începe un nou an școlar cu mai multă bucurie, stimulați fiind de activități pe gustul și după îndemânarea fiecăruia.
Binevoitori, cu drag și cu încredere în sine, elevii noștri fac dovada bucuriei de a trăi în a doua lor familie, școala, și de a fi ei înșiși prin implicarea, inspirația, talentul și creativitatea care le conturează personalitatea.
Unii ne-am exprimat prin creații plastice sau literare, alții prin interpretări dramatice sau muzicale. O nouă provocare a constituit-o exercițiile de dicție de tipul „Capra calcă piatra, piatra crapă–n patru”… în limbile franceză, engleză și germană. Aprecieri numeroase au primit maeștrii artei culinare care au și prezentat produsele în limba culturii de proveniență a produsului realizat.
Rolul de spectator nu a fost mereu cel mai comod pentru că artiștii au avut nevoie, pe lângă aplauze, și de aprecieri verbale.
Sărbătoarea multilingvistă, bucuria deopotrivă a elevilor și a profesorilor din Colegiul Național „Mihai Viteazul” a devenit un eveniment, o poveste, o minune care nu poate fi un popas de o zi, ci ea desfășurându-se pe durata unei săptămâni și are efect de la un an la altul, iar educația, învățătura și buna dispoziție fiind la ele acasă!
Limba și cunoașterea sunt elemente esențiale pentru evoluția noastră, atât personală cât și socială, precum seva pentru un copac!
Prof. Nina Stanoescu
Colegiul Național „Mihai Viteazul”, Sf. Gheorghe