Primarul municipiului Sfântu Gheorghe, Antal Arpad (UDMR), a declarat, joi, că proiectul de ordonanţă de urgenţă a Guvernului prin care se doreşte reducerea cheltuielilor bugetare ar reprezenta „o intervenţie brutală a Guvernului” în activitatea administraţiei publice locale.

„La nivel de principii am trei probleme: nu au fost consultate organizaţiile reprezentative ale administraţiei publice locale, este o intervenţie brutală în ceea ce priveşte autonomia locală, şi nu în ultimul rând faptul că prin această ordonanţă se poate înţelege că Guvernul aşteaptă de la noi să construim poduri şi să investim toţi banii în betoane, în loc să ţinem un echilibru între infrastructură şi consolidarea comunităţii, adică investiţia în oameni”, a declarat Antal Arpad, potrivit unui comunicat de presă dat publicităţii de UDMR.

Potrivit comunicatului UDMR, Antal Arpad a subliniat că dacă OUG va fi adoptată în forma actuală, dincolo de faptul că ar exista şi aspecte de neconstituţionalitate, „se poate vorbi de o intervenţie foarte brutală a Guvernului în activitatea administraţiilor publice locale şi judeţene”, fapt ce ar afecta inclusiv firmele mici şi mijlocii.

„Eu pot să înţeleg că sunt probleme în ceea ce priveşte execuţia bugetară. Înţeleg că în asemenea situaţii Guvernul trebuie să aducă bani în plus la bugetul de stat. Dar într-o asemenea situaţie, dacă privim mediul privat, normal ar fi ca pe o perioadă limitată să se introducă o taxă de solidaritate pentru marile companii, aşa cum a propus UDMR în urmă cu aproape un an, nu să începem să luăm bani de la cei mici”, mai spune primarul Antal Arpad.

Acesta a arătat că aplicarea acestei ordonanţe în privinţa comasării de instituţii ar afecta şi teatrul românesc „Andrei Mureşanu” din Sfântu Gheorghe.

„Ceea ce se doreşte prin această OUG este în primul rând să luăm bani din administraţia locală şi de la firmele mici şi mijlocii, ceea ce nu cred că este o abordare corectă, pentru că nici oraşele nu sunt de aceleaşi dimensiuni. Adică nu poţi să te aştepţi la nişte instituţii subordonate să aibă acelaşi număr de personal în Bucureşti şi Întorsura Buzăului, de exemplu. Iar această abordare că nu poţi avea sub 50 de angajaţi ar însemna concret, în Sfântu Gheorghe, ca teatrul românesc ‘Andrei Mureşanu’ să îşi piardă personalitatea juridică şi să fie comasat în teatrul maghiar, iar după comasare să fie redus cu 15% numărul angajaţilor celor două instituţii. Este o absurditate totală, pentru că nu poţi să dai afară 20% dintre actori şi după aceea să te mai aştepţi să facă şi spectacole”, subliniază primarul din Sfântu Gheorghe.

Antal Arpad consideră că acele prevederi care ţin de administraţia publică locală ar trebui să dispară din această ordonanţă, Guvernul să facă ordine în administraţia centrală, iar atâta timp cât există legi care stabilesc în funcţie de numărul locuitorilor câţi angajaţi poate avea o primărie, să fie corectată acea lege, dacă asta se doreşte, şi să fie valabil peste tot.

„O altă prevedere care mă şochează este aceasta care spune că vor fi amendate primăriile care au un număr de angajaţi peste media naţională. Până la urmă, locuitorii sunt singurii care pot aprecia activitatea unei administraţii locale. Prin această ordonanţă, autonomia locală este lovită în plin, în condiţiile în care România a semnat şi a ratificat Carta europeană a autonomiei locale. Dar ceea ce vedem acum este o intervenţie brutală în ceea ce priveşte principiul autonomiei locale”, a menţionat primarul municipiului Sfântu Gheorghe.

Antal Arpad a mai declarat că la nivelul Asociaţiei Municipiilor din România ar trebui avută o întâlnire cât mai urgentă cu reprezentanţii Guvernului, înaintea adoptării ordonanţei, pentru a lămuri toate aspectele care ţin de administraţia locală.

AGERPRES

 

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail