Conducerea Gospodăriei Comunale Sfântu Gheorghe avertizează că, la începutul lunii viitoare, va sista furnizarea apei potabile către asociaţiile de proprietari cu datorii.
Potrivit directorul Gospodăriei Comunale, Kozsokar Attila, societatea are de recuperat aproape 3,9 milioane de lei de la beneficiari, din care peste 1.4 milioane sunt datoriile asociaţiilor de proprietari, iar restul al unor firme, instituţii şi persoane fizice.
Acesta a menţionat că sunt vizate 17 asociaţii de proprietari cu datorii foarte mari, care nu şi-au onorat contractele de eşalonare pe care l-au semnat anul trecut.
„Nu ne-am dorit să se ajungă până aici, dar se pare că trebuie să luăm măsuri mai drastice, altfel nu vom reuşi să recuperăm datoriile (…) La firme sau la consumatorii care locuiesc la case şi au contor individual este mai simplu, le oprim apa până vin şi plătesc facturile, dar la blocuri e, într-adevăr, o problemă, pentru că dacă oprim apa sunt afectaţi şi cei care îşi plătesc cu conştiinciozitate întreţinerea. Am avut situaţii şi primăvara trecută la Sfântu Gheorghe şi, într-adevăr, este o situaţie neplăcută. Cam 10% din asociaţiile de proprietari au datorii foarte mari, iar noi am încercat tot felul de soluţii pentru a recupera banii, am purtat discuţii şi negocieri, le-am spus că le dăm posibilitatea de a plăti în rate, am semnat şi un contract, dar niciuna nu şi-a respectat angajamentul, aşa că ne vedem nevoiţi să închidem apa. Datornicii ar trebui să înţeleagă că nu e corect să sufere din cauza lor cei care plătesc la timp (…) Acum actualizăm baza de date şi ne pregătim ca la începutul lunii viitoare să închidem apa şi la blocurile care au datorii mari, pentru că, din păcate, am epuizat toate celelalte căi”, a declarat, luni, pentru AGERPRES, Kozsokar Attila.
Conducerea Gospodăriei Comunale a precizat că cele mai mari restanţe la apă şi canalizare le au asociaţiile de proprietari Căminul şi Varadi Jozsef 13 din Sfântu Gheorghe, cu câte 350.000 de lei fiecare, adică aproximativ 70.000 de euro. Cea mai mare datorie acumulată de o companie privată este de 479.606 lei, în timp ce restanţele instituţiilor publice din judeţ se cifrează la 6.876 de lei.
Gospodăria Comunală Sfântu Gheorghe asigură servicii de apă şi canalizare în 19 unităţi administrativ-teritoriale, adică aproape jumătate din judeţ, în care trăiesc peste 100.000 de locuitori.
Oana Mălina Negrea/AGERPRES