Primele două meciuri ale finalei Ligii Naționale de Baschet Feminin dintre Sepsi-SIC și CSM Constanța, vor avea loc joi și vineri, de la ora 19.00, la Sfântu Gheorghe.

Înaintea ultimului act al ediției 2022-2023 de campionat, antrenorul „alb-verzilor”, Zoran Mikes, face un apel către fani, în speranța că aceștia vor umple Sepsi Arena. „Avem unul din cele mai bune sezoane din istorie! Echipa a jucat un baschet spectaculos anul acesta. Suntem cei mai buni din Eurocup în termeni de puncte și recuperări. Echipa asta merită să fie urmărită pe viu. Suntem ceea ce suntem datorită fanilor noștri, pe care îi așteptăm să umple sala. An de an jucăm pentru ei și pentru acest oraș. Avem două meciuri acasă și îi așteptăm să vină, fiecare să mai aducă pe cineva cu el!”, a spus tehnicianul.

„Avem 9 finale jucate, sperăm să fructificăm experiența!”

„Am jucat finale cu diferite echipe, Arad, Satu Mare, Alba Iulia, Cluj sau Târgoviște, singura constantă e Sepsi-SIC. Avem 9 finale, experiența contează și vom încerca să arătăm asta. Avem un bun grup de fete, care se completează una pe cealaltă. Am schimbat destule jucătoare, dar cele noi s-au integrat bine. Ne-am gândit la finală încă de la începutul sezonului! Avem destule argumente să arătăm cât de puternici putem fi și, poate, să câștigăm finala în trei meciuri. Dar cel mai important e să luăm fiecare joc în parte și să câștigăm campionatul! Constanța a arătat un baschet bun, a investit mult să ajungă în finală, respectăm echipa lor, dar cred că după ce am arătat de-a lungul sezonului, suntem pregătiți! Sperăm să dovedim că suntem echipa mai bună!”, a mai adăugat Mikes.

Annemarie Gödri-Părău: „Toată echipa e pregătită!”

Sepsi-SIC are șase titluri de campioană în palmares, obținute în anii 2016, 2017, 2018, 2019, 2021 și 2022.

Căpitanul Annemarie Gödri-Părău revine într-o finală după un an de pauză și speră să își adauge în palmaresul personal al 11-lea titlu.

„Am 5 titluri cu Sepsi, 2 cu Arad, 2 cu Târgoviște și unul în Belgia. Avem o echipă foarte bună, care m-a ajutat și pe mine să îmi revin după pauza de un an. Am evoluat bine și în campionat și în Eurocup. Sigur voi avea emoții înainte de meci, dar mă simt foarte pregătită! Toată echipa e pregătită! Ne dorim să câștigăm! Constanța a arătat că merită să joace finala, abia așteptăm să ne întâlnim pe teren! Le mulțumim fanilor că ne-au fost alături și îi rugăm din tot sufletul să vină la sală în număr cât mai mare! Sunt șase ani de când nu am pierdut acasă, în campionat, iar suporterii noștri sunt cei mai tari din țară!”, a spus baschetbalista de 39 de ani.

Constanța a învins vicecampioana Arad în semifinale

La doar primul an de la înființare, secția de baschet feminin a clubului CSM Constanța a reușit calificarea în finala Ligii Naționale, după ce a trecut, în semifinale, cu 2-1 la general, de vicecampioana FCC Baschet UAV Arad.

Formația antrenată de slovaca Tatiana Gallova este continuatoarea Phoenix CSU „Simona Halep” Constanța.

Iulian Ciubăr

 

 

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail