Dezastru este cuvântul cu care inspectorul general şcolar Keresztely Irma a caracterizat rezultatul la examenul de Bacalaureat susţinut în judeţul  Covasna.

Cu o rată de promovare de doar 32,42%, judeţul Covasna se numără printre ultimele din ţară în ceea ce priveşte rezultatul la examenul de maturitate. Rezultat care se explică prin faptul că  profesorii nu sunt suficient de severi şi nici nu sunt interesaţi să muncească  pentru ca elevul să devină unul bun. Pe de altă parte, elevii lăsaţi de izbelişe nu au învăţat, nu au venit la pregătiri şi au tratat examenul cu multă superficialitate. În cadrul conferinţei de presă ţinută ieri, Keresztely Irma a declarant că, din graficele  de pregătiri de la fiecare unitate de învăţămînt, verificate de reprezentanţii IŞJ Covasna chiar înainte de examen, reise că profesorii au venit la pregătirea pentru Bacalaureat, în timp ce elevii, nu. Potrivit acesteia, dintr-o clasă de 25 de elevi  doar unul, doi sau trei au frecventat orele de pregătire, mare parte dintre aceştia fiind liceeni  conştincioşi şi  dornici  să se pregătească, care de fapt nici nu ar fi avut nevoie de aceaste ore. Pe de altă parte, tocmai acei elevi care aveau nevoie de sprijin nu s-au prezentat la orele de pregătire, considerând că nu le sunt necesare, ci pot învăţa şi singuri. În opinia inspectorului şef al IŞJ Covasna, şi multitudinea de activităţi extracuriculare la care au luat parte, cu mare drag, cei din clasele a XII-a, le-a “furat” din timpul pe care ar fi trebuit să îl dedice studiului.  “Au avut nişte acţiuni foarte  bine organizate, privind  timpul lor liber, totul îi interesa, mai puţin  cartea, mai puţin examenul naţional  sau  bacalaureatul.  S-au implicat în tot felul de concursuri, proiecte, acţiuni, distracţie,  orice… mai puţin  învăţatul” a declarat Keresztely Irma.

Acesta a menţionat faptul că  rezultatele-dezastru de la simularea din luna aprilie ar fi trebuit  să fie cel mai evident  semnal de alarmă pentru conducerile şcolilor care erau în măsură să ia măsuri pentru remedierea a ceea ce se mai putea remedia.  Keresztely Irma a precizat că rolul  inspectoratele şcolare judeţene  este  de a  contribui la  organizarea şi desfăşurarea  perfectă  a examenelului de bacalaureat, astfel încât aceasta să coincidă cu  metodologia impusă de Ministerul Educaţiei.  Totodată,  inspectoratele mai au  rolul de a face o analiză a învăţământului pe anumite aspecte, de a trage concluzii şi de a da semnale către şcoli, pentru a îmbunătăţi nivelul managementului educaţiei. Acesta, împreună cu unităţiile de învăţământ  trebuie să   găseasă  o strategie bună pe termen scurt sau  lung, astfel încât calitatea învăţămîntului să se dezvolte.

“Anul trecut  am făcut un studiu foarte detaliat asupra examenului de bacalaureat iar materialul a fost transmis în şcoli. Începând din acel moment, în care şcoala preia un astfel de material elaborat de ISJ, ceea ce se întâmplă  în interiorul şcolii  este responsabilitatea integrală a conducerii unităţii de învăţământ” a declarat Keresztely Irma.

Rezultatele obţinute de liceeni covăsneni, dar nu numai, întăresc ideea că ceea ce nu funcţionează, de fapt,  este  managementul şcolii. Acesta este deficitar şi nu este capabil să identifice problemele din interiorul unităţii de învăţământ  şi ce măsuri şi acţiuni  trebuie luate pentru rezolvarea şi  detensionarea problemelor existente.  “Acum se vede  clar  calitatea managementului unităţii de învăţământ. Să vă dau un exemplu: Odată cu schimbarea conducerii de la Colegiul Naţional Mihai Viteazul, procentul de promovabilitate de la examenul de bacalaureat  şi de la evaluarea naţională a crescut anul acesta cu mult,  şcoala  sitându-se pe locul doi.  Ei au reuşit să  elaboreze o strategie, să aducă măsuri şi să identifice problemele cu care se confruntă învăţământul, şi  asta  printr-o muncă foarte  consecventă, drastică şi prin seriozitate”  spune Keresztely Irma.

Procent de promovabilitate cu 11,49% la toate materiile

Potrivit inspectorului general al IŞJ Covasna,  sesiunea  iunie-iulie din acest an a  bacalaureatului a  însemnat o scădere substanţială a procentului de promovabilitate la fiecare disciplină şi la fiecare probă de examen, faţă de anul 2011.

Totuşi, dacă e să privim partea plină a paharului, rezultatele obţinute la examenul de bacalaureat faţă de cele obţinute la simulare  au crescut  la fiecare disciplină în parte. Astfe,l procentul de promovabilitate la limba şi literatura română  a crescut  de la 39,38% la 52,61%, la istorie de la 61,79% la  91,17%   iar la matematică de la 12,98% la  41,45%.

Pe de altă parte, dacă privim jumătatea goală a paharului, analiza comparativă a acestor rezultate  de acum, faţă de cele  atinse la examenul de Bacalaureat de anul trecut, arată că rata de promovabilitate  a scăzut cu 11,49%.

Astfel,  la probele obligatorii promovabilitatea examenului de bacalaureat a scăzut în acest an, faţă de anul trecut,  cu   14,31%  la limba şi literatura română, la matematică cu 25,51%, la istorie cu 8,15%. La probele la alegere  rata de promovabilitate a scăzut cu 15,39%. Nici la proba la alegere rezultatele nu sunt deloc mai bune. Astfel, procentul de promovabilitate la chimie este de 40,76%, la fizică 41,13%, la biologie 68,5%. La disciplinele psihologie, sociologie şi informatică rata de promovabilitate este de peste 80%, în timp ce la economie şi  la filosofie  promovabilitatea este  de  100%.

“Szekely Miko” şi “Mihai Viteazul” sunt în frunte

Rezulatele obţinute de liceeni covăsneni arată că absolvenţii de la Colegiul “Szekely Miko” se situază în fruntea judeţlui, cu un  procentaj de promovabilitate de 87,10 %, fiind urmaţi de cei de la Colegiul Naţional “Mihai Viteazul unde 81,87%, dintre elevi au luat notă de trecere. Kerestely Irma a menţionat că deşi a ocupat locul al doilea la promovabilitate, Colegiul Naţional “Mihai Viteazul” a avut cea mai mare medie generală a elevilor promovaţi – 8,04, la nivelul judeţului Covasna.

Şi în acest an cele mai slabe rezultate au fost obţinute de elevii Grupului Şcolar “Puskas Tivadar”’ din Sfântu Gheorghe, unde s-a înregistrat o rată a promovabilităţii de 3,57 %, urmaţi de cei ai Grupului Şcolar “Apor Peter” din Târgu Secuiesc, la care doar 2,62% dintre elevi au luat BAC-ul.

Ce e de făcut?

Inspectorul sef al Inspectoratului Şcolar Judeţean Covasna a declarat că, pornind de la realitatea din ultimii ani se impune o reaşezare a planului de învăţământ şi a programelor şcolare, “pentru că ceea ce  se predă astăzi în şcoala românească nu serveşte elevului în viaţă, la nimic”.

Kerestely Irma susţine că vina  pentru notele dezastroase de la examenul de bacalaureat aparţine în mare măsură  cadrelor didactice care  nu numai că nu au nici un interes să-i formeze pe copii, dar  nici nu îi interesează să depună muncă. “Acest lucru reiese clar  şi  din faptul că, deşi anual IŞJ Covasna atrage  proiecte structurale   prin care  remuneraţia fiecărui profesor s-ar putea schimba substanţial, totuşi prea puţini aplică la aceste proiecte.  Nu vin pentru că acolo trebuie lucrat serios  şi trebuie să îşi asume  responsabilitatea pe calitatea muncii prestate. Majoritatea  cadrelor didactice  preferă să  îşi trăiască  viaţa de pe o zi pe alta, fără să facă ceva mai mult sau mai bine pentru că necesită un efort mare. Atitudinea acestora pentru muncă este sub orice critică.  Mulţi ar dori să câştige foarte mult dar fără să depună  un minim efort. Nu vă imaginaţi cât este scăzut moralul faţă de muncă!” a conchis Kerestely Irma.

Anna-Maria Chiţu

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail