Un curs de formare profesională pentru persoanele care doresc înființarea punctelor gastronomice locale va fi organizat la finele acestei luni, la Ilieni.
Cursul va avea loc în perioada 28-31 martie (a.c.), ora 16.00, la sediul Fundației LÁM– Ilieni, situat în Strada Principală, nr. 222, Ilieni. Evenimentul este organizat de Agenția Națională a Zonei Montane, în parteneriat cu Fundația LÁM– Ilieni, Primăria Ilieni, Asociația de Dezvoltare Intercomunitară Agrosic Covasna și Direcția Agricolă Covasna, și este gratuit, a precizat Maria Crișan, consilier superior în cadrul Agenției Naționale a Zonei Montane (ANZM), Oficiul de Dezvoltare Montană Bodoc.
Potrivit aceleiași surse, în cadrul cursului, participanții vor avea posibilitatea de a afla pașii necesari pentru înființarea punctelor gastronomice, detalii despre materiile prime ce pot fi folosite în cadrul acestor puncte gastronomice locale, informații legate de numărul de persoane care pot fi deservite și regulile privind funcționarea punctelor gastronomice locale.
Cursul se va desfășura în format fizic, în perioada amintită (28-31 martie).
„La finalul cursului, se va realiza o evaluare, în urma căreia se va putea obține atestat de participare”- a declarat reprezentanta ANZM, Oficiul de Dezvoltare Montană Bodoc.
Un curs destinat celor care doresc înființarea punctelor gastronomice locale a avut loc, recent, la Bixad. Și la Vârghiș ar urma să se desfășoare un astfel de curs. În funcție de solicitări, cursurile se pot organiza și în alte localități, față în față sau online, a precizat Maria Crișan, consilier superior în cadrul Agenției Naționale a Zonei Montane (ANZM), Oficiul de Dezvoltare Montană Bodoc. Înscrierile se realizează, atât pentru cursul de la Ilieni, cât și pentru cele următoare, telefonând la numărul 0783.275.219 – consilier Maria Crișan și la numărul 0783.238.110 – consilier Marius Dănilă.
Totodată, pentru înscrierea la cursul de la Ilieni, persoanele interesate pot telefona la 0733558503- Édler Rozália.
Ce este un punct gastronomic local?
Conform prevederilor legale, (mai exact, potrivit anexei 1, cap. II, litera m) din Ordinul Preşedintelui ANSVSA nr. 111/ 2008, cu modificările şi completările ulterioare), punctele gastronomice locale sunt „unități reprezentate de bucătăriile particulare din incinta locuințelor din mediul rural, unde se prepară și se servesc produse culinare, după rețete specifice zonei, direct către consumatorul final, pentru un număr maxim de 12 persoane; produsele culinare trebuie preparate din materii prime provenite cu preponderență din producția primară de la nivelul exploatației proprii, precum și de la producătorii locali sau din unități autorizate/înregistrate sanitar-veterinar și pentru siguranța alimentelor”.
Conceptul este definit și în Ghidul de bune practici de igienă și producție culinară al Asociației Ivan Patzaichin- Mila 23, astfel: „Punctele gastronomice locale” (PGL) sunt obiective reprezentate de bucătăriile particulare, unde se prepară alimente după rețete culinare specifice zonei, ce sunt servite direct către consumatorul final. Aceste obiective se regăsesc în incinta exploatațiilor familiale din mediul rural, fermelor de animale, fermelor agricole, stânelor, adăposturilor pescărești, stupinelor, cramelor, fermelor agricole, păstrăvăriilor, fondurilor de vânătoare etc, unde se desfășoară una sau mai multe activități conexe cu producția primară (producția de lapte, producția de ouă, producția de miere, creșterea păsărilor/iepurilor, sacrificarea păsărilor/iepurilor în fermă, pescuitul, acvacultura, vânătoarea, cultivarea plantelor, etc) – se arată pe https://azm.gov.ro/wp-content/uploads/2021/10/Punct-Gastronomic-Local-Ghid-de-bune-practici-de-igiena-si-productie-culinara.pdf.
Potrivit aceleiași surse, „produsele preparate și servite în PGL sunt realizate din materii prime de origine animală și non-animală provenite, pe cât posibil, din surse locale. Produsele vor fi preparate, pe cât posibil, după metode tradiționale, cele folosite în mod curent în gospodărie, fiind destinate consumului în stare proaspătă, în aceeași zi și la cât mai scurt timp după gătire.”
La nivelul județului Covasna există un punct gastronomic local în comuna Bixad.
Cei care doresc să înființeze aceste puncte gastronomice locale în județ trebuie să se constituie într-o formă de organizare juridică, iar pentru funcționare este necesară obținerea documentului de înregistrare sanitară veterinară și pentru siguranța alimentelor de la Direcția Sanitar-Veterinară și pentru Siguranța Alimentelor (DSVSA) Covasna.
Ana CIORICI COSTACHE
Sursa foto: