Instituția Prefectului – Județul Covasna, prin subprefectul Sebastian Cucu, a participat marți, 28 februarie a.c., la comemorarea conducătorilor răscoalei din 1784-1785 care a avut loc în comuna Albac, județul Alba, la împlinirea a 238 de ani de la tragerea pe roată a lui Horea și Cloșca.
„Libertate, egalitate, justiție socială, demnitate națională sunt câteva dintre valorile pentru care Horea, Cloșca și Crișan s-au jertfit în urmă cu mai bine de două secole. Apărarea acestor valori trebuie să reprezinte o preocupare cotidiană a fiecaruia dintre noi, iar omagierea jertfei lor, o datorie de onoare. (…) Multumim pe această cale pentru invitație organizatorilor, primarului comunei Albac, domnul Petru Tiberiu Todea, și președintelui Asociației „Tara Iancului – Iubirea Mea”, domnul Ioan Paul Marginean. Ne plecăm capetele în fața celor care au refuzat să cadă în genunchi în fața nedreptății, plătind pentru aceasta cu viață!”, se arată pe pagina de socializare a Prefecturii Covasna.
***
„La 28 februarie 1785, Horea și Cloșca, conducătorii răscoalei țărănești din Transilvania de la 1784, sunt executați prin tragere pe roată pe Dealul Furcilor din Alba Iulia. Crișan apucase să se spânzure în închisoarea de la Alba Iulia, scăpând astfel de calvarul execuției publice.
Condamnat la moarte, Horea a fost tras pe roată pe 28 februarie 1785, alături de Cloșca, pe un mic deal de lângă cetatea Alba Iulia, Dealul Furcilor. Horea și-a scris testamentul pe 25 februarie 1785, în celula în care era deținut, documentul fiind scris de preotul Nicolae Rațiu.
Execuția, tragerea pe roată, era practicată cu o roată grea folosită de călău cu care frângea oasele condamnatului. Prin astfel de metode erau executați numai hoții de drumul mare, răsculații, criminalii, fiind una dintre cele mai oribile și dureroase morți violente de care putea avea parte cineva în acele timpuri.
Aceasta a fost ultima execuție prin tragere pe roată din istoria Sfântului Imperiu Roman de Națiune Germană, după acest eveniment pedeapsa fiind abolită din codul penal austriac. Pentru rebeliune, motiv pentru care au fost acuzați Horea și Cloșca, codul penal austriac prevedea pedeapsă maximă decapitarea cu sabia, nu tragerea pe roată.
S-a dorit însă cu tot dinadinsul a se înspăimânta cât mai mult cu putință iobagii români, în așa fel încât s-a apelat la această condamnare extrem brutală, rezervată în mod normal doar hoților la drumul mare sau criminalilor.
Răscoala ţărănească din Transilvania din 1784, numită şi „Răscoala lui Horea, Cloşca şi Crişan”, a fost una dintre cele mai importante acţiuni de revoltă a ţărănimii iobage împotriva constrângerilor feudale la care era supusă.
Cauza fundamentală a răscoalei a fost ocupaţia maghiară a Transilvaniei începând din secolul al XI-lea şi exploatarea cruntă a ţărănimii române transformată în marea ei majoritate în iobagi. Dacă în 1437 robota – adică munca obligatorie, dar fără plată a iobagilor şi jelerilor pentru maghiari – era o zi pe an iar în 1514 o zi pe săptămână, în 12 noiembrie 1769 ordonanţa Guvernului Transilvaniei, cunoscută sub numele Certa puncta (Anumite puncte) stabileşte ca robota iobagilor pe săptămână să fie „4 zile cu palmele, 3 zile cu vitele”.
Referindu-se la cauzele Răscoalei, David Prodan afirma: „De fapt supusul transilvănean sau iobagul este, în ce priveşte starea sa, cel mai nenorocit ţăran ce poate fi găsit în lume. […] El poate fi privit ca un adevărat sclav al domnului său pământesc. În afară de robotele nesfârşite, pe care trebuie să le presteze cu vitele sau cu palmele săptămâni de-a rândul, trebuie să facă şi alte servicii fără cea mai mică retribuţie, ba uneori fără nicio hrană.”
Referindu-se la situaţia în care se aflau românii din Ţara Moţilor în preajma şi după Revoluţia condusă de Horea, Alexandru Şterca Şuluţiu (1794-1867), prelat, om politic şi cărturar român, născut în Abrud – deci cunoscător al locurilor natale – scrie: „Nu este în stare niciun condei a înşira şi a descrie tiranul despotism ce exercitau maghiarii asupra persoanelor, bunurilor şi asupra conştiinţei sufleteşti a românilor; şi fiindcă de numărul mare al românilor din Ardeal se temeau, după ce i-au dezarmat şi oprit de la purtatul armelor, cu toate puterile s-au silit asupritorii lor, ca să-i sărăcească şi să-i ţină în orbire sufletească deoarece ştiau că pre un popor numeros numai in sărăcire şi neştiinţă îl poate subjuga şi ţine în servilismul cel mai dobitocesc.” S-a ajuns chiar până acolo încât „la grăpat de semănături îi înjugau şi pe oameni ca pe vite”.
Guvernatorul Transilvaniei, Samuel von Brukenthal s-a ocupat personal de înfrângerea și discriminarea românilor din Ardeal pentru a-i menține la statutul de iobagi, un fel de sclavie asemănătoare cu cea din SUA.
Răscoala de la 1784 a izbucnit pe 2 noiembrie şi s-a încheiat la sfârşitul lui decembrie 1784, când capii răscoalei au fost capturaţi şi executaţi într-un mod barbar de către autorităţi.
După răscoală, moţilor li s-au acordat mai multe drepturi, între care libertatea păşunatului, scutirea de cărăuşie, desfiinţarea servituţii personale şi a legării de glie, căsătorii fără consimţământul nobilului şi dreptul la învăţătură”, potrivit https://www.buletindecarei.ro/.
Maria Crețu-Graur
Sura foto: https://www.facebook.com/prefecturacv
