Profesorii care predau la ciclul gimnazial și liceal se pot înscrie, până în 8 martie, în programul „Ora de net”, derulând sesiuni de informare în scopul prevenirii fenomenului de hărțuire cibernetică (fenomen cunoscut și sub denumirea de „Cyberbullying”).

Invitația de înscriere a fost lansată de Salvați Copiii România, care începând din anul 2008 coordonează proiectul european „Ora de Net”. Acest proiect vizează creșterea nivelului de folosire utilă, sigură și creativă a Internetului de către copii. 

Demersurile naționale inițiate în cadrul acestui proiect au fost susținute de Ministerul Educației prin protocoale de colaborare interinstituționale. Pentru a marca luna siguranței pe internet (aceasta fiind marcată, de peste 10 ani, în luna februarie, prin intermediul programului „Ora de Net” – n.r.), Organizația Salvați Copiii lansează inițiativa educațională <<Nu lăsa povara Cyberbullying-ului să te strivească!>> ce are ca obiective: facilitarea participării întregului colectiv de elevi ai unei clase la dezbateri și activități practice pentru a descoperi riscurile care apar în mediul online, precum și educarea elevilor cu privire la metodele de prevenție și combatere a fenomenului de Cyberbullying.”- se arată într-o adresă transmisă de reprezentanții „Salvați Copiii”.

Inițiativa  se va derula în perioada 8 februarie 2023 – 8 martie 2023  și pot participa elevi și profesori din învățământul preuniversitar din România din ciclul gimnazial și liceal.

În acest sens, Organizația Salvați Copiii lansează invitația tuturor cadrelor didactice din învățământul preuniversitar, de a derula, pe parcursul lunii februarie, sesiuni de informare la clase, care să abordeze tema cyberbullying-ului, având ca suport didactic materialele puse la dispoziție de echipa Ora de Net, disponibile gratuit pe platforma https://oradenet.ro/cyberbullying.

„Credem că rolul cadrelor didactice este unul decisiv în susținerea mișcării pentru un internet mai sigur și vrem să vă punem la îndemâna materialele didactice necesare pentru buna desfășurare a activităților de informare în cadrul clasei. Anul acesta vom pune accentul pe conștientizare asupra potențialului extinderii rapide a fenomenului de cyberbullying. Cyberbullying-ul poate fi definit ca o serie de acțiuni repetate sub formă de intimidare sau abuz care au loc prin intermediul tehnologiei, respectiv a internetului, telefoanelor inteligente sau a altor dispozitive digitale. Fapta poate include amenințări, răspândirea de zvonuri sau difuzarea de imagini ori videoclipuri cu scopul de a umili sau ofensa victima. În unele situații cyberbullying-ul poate fi considerat și ca o formă de hărțuire sau defăimare, și poate fi pedepsit de legea penală.”- se arată pe site-ul proiectului.

În prima etapă, până în 8 martie, activitățile educaționale vor fi susținute de profesorul coordonator cu întreaga grupă/clasă. În etapa a doua, până în 15 martie, profesorii vor raporta activitățile susținute pentru a primi documente justificative (adeverințe), se arată pe https://oradenet.ro/cyberbullying.

Un studiu privind impactul fenomenului cyberbullying asupra copiilor și adolescenților (studiu realizat pe un eșantion de 2373 de copii care au acces la internet, cu vârsta cuprinsă între 8 si 17 ani) realizat în luna ianuarie de Organizația „Salvați Copiii” relevă că „40% dintre copii afirmă că au fost jigniți sau deranjați pe internet, în creștere cu aproximativ 3 puncte procentuale comparativ cu anul trecut.”

Principalele concluzii ale studiului au arătat și că: 77 % dintre copii afirmă că petrec cel puțin 3 ore zilnic, pe internet; fetele afirmă într-o măsură semnificativ mai ridicată că petrec peste 6 ore online, comparativ cu băieții, la fel adolescenții comparativ cu copiii de vârstă mai mică; adolescenții/liceenii și fetele afirmă acest lucru într-o măsură semnificativ mai ridicată; ponderea fetelor care afirmă că au fost jignite pe internet este cu 12 puncte procentuale mai mare decât a băieților care au avut o astfel de experiență; 20% dintre copii care au fost jigniți pe internet afirmă ca acest lucru se întâmplă cel puțin o dată pe săptămână; persoanele cunoscute online, alături de prieteni, sunt principalii autori indicați de copii când vorbesc de jigniri pe Internet; 17% dintre copii afirmă că au postat sau trimis mesaje jignitoare; adolescenții și băieții afirmă acest lucru într-o măsură semnificativ mai ridicată. Detalii pot fi găsite accesând: https://oradenet.ro/docs/Studiu_Cyberbullying_2023_Salvati_Copiii_Oradenet.pdf.

Ana CIORICI COSTACHE

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail