Poliţişti din cadrul Secţiei 4 Poliţie Rurală Baraolt i-au surprins în flagrant, în seara zilei de miercuri, pe P. Gheorghe, de 66 ani şi  pe G. Constantin, de 18 ani, ambii domiciliaţi în comuna Belin, care transportau cu un atelaj hipo 1,5 mst. material lemnos, de esenţă carpen a cărui provenienţă nu au putut să o justifice.

În urma verificărilor efectuate, poliţiştii au stabilit că cei doi au tăiat fără drept şi au sustras trei arbori nemarcaţi din pădurea comunei Belin, ce aparţine Parohiei Unitariene Belin şi este administrată de Ocolul Silvic Tălişoara.

Materialul lemnos, cubat de pădurarul din cadrul Ocolului Silvic Tălişoara, a fost lăsat în custodia Ocolului Silvic, care urmează să stabilească prejudiciul.

Poliţiştii au ridicat în vederea confiscării un motofierăstrău mecanic şi un topor, care au servit la săvârşirea infracţiunilor.

Poliţiştii continuă cercetările sub aspectul săvârşirii infracţiunilor de tăiere ilegală de arbori şi furt material lemnos.

(IPJ Covasna)

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail