Balul Portului Popular de la Covasna ajunge, sâmbătă, la cea de-a patra ediție. Înscrierile se realizează până mâine, au transmis organizatorii.
Balul, un eveniment dedicat promovării tradițiilor, portului popular și zestrei valoroase lăsate de străbuni, organizat de Asociația Cultural – Creștină „Justinian Teculescu”, a fost lansat la Covasna, în anul 2018 – Anul Centenarului Marii Uniri. Evenimentul ajunge, sâmbătă, 18 februarie, la cea de-a patra ediție, ediție care, ca de fiecare dată, aduce cu sine un mesaj:
„Balul din acest an ne vorbește despre LIBERTATE,DUMNEZEU ȘI ROMÂNIA.
Fiecare ediție a balului a avut mesaje către oameni, dar mesajul de acum este un răspuns la vremurile actuale, vremuri care trebuie să ne facă mai buni, mai iertători cu semenii noștri, să fim uniți, mai empatici, să fim cu inima deschisă către Dumnezeu pentru a obține adevărata libertate. Dorim ca inimile participanților să vibreze in același spirit al libertății de odinioară, pentru a reuși să înfruntăm vremurile tulburi ce ne încearcă.”- au transmis reprezentantele Asociației Cultural – Creștine „Justinian Teculescu”, Gabriela Popica și Luminița Bunghez.
Potrivit acestora, în acest an, Balul Portului Popular este organizat de Asociație, împreună cu conducerea sălii de evenimente „Momentum”, sâmbătă, 18 februarie, ora 19.00.
Aproximativ 300 de persoane, care trebuie să dețină un costum popular și să se prezinte îmbrăcați în acesta, sau să poarte cel puțin un element al portului popular, sunt așteptate la eveniment.
„Anul acesta am optat pentru o locație mai spațioasă, pentru a ne întâlni într-un grup mai mare. Locația aleasă de noi este Sala de evenimente <<Momentum>> din Covasna, acolo unde proprietarii ne așteaptă cu inima deschisă. În acest an ne așteptăm la participarea a 300 de persoane. Acest Bal este locul în care toată lumea, de la mic la mare, își poartă straiele populare și în atmosfera creată de formația de muzică <<Perfect Grup>> din Sfântu Gheorghe și Corul Bărbătesc <<Voineștenii>>, ne dorim să ne înveselim inimile. În acest an, invitații noștri speciali sunt oamenii cu suflet mare din Covasna, Sfântu Gheorghe, Brașov și Zăbala.”- au informat reprezentantele Asociației Cultural- Creștine „Justinian Teculescu”.
Participarea se va face pe bază de înscriere și prin achitarea biletului – în valoare de 150 de lei (de persoană), bilet ce va acoperi cheltuielile ce țin de meniu și cele ce țin de atmosferă (muzica etc). În cadrul evenimentului va fi organizată și o tombolă, în urma căreia se vor putea câștiga produse tradiționale din zonă.
Cei care doresc să se participe vor trebui să se grăbească, înscrierile realizându-se până mâine (14 februarie).
Manifestări similare au loc anual și în alte localități covăsnene, dar și în zona Brașovului și au ca scop promovarea portului popular, a tradițiilor, dar care își propun și socializarea.
Ana CIORICI COSTACHE