Aproape 570 de voluntari, printre care profesori, actori, medici, sportivi, ziarişti şi şefi de instituţii, s-au implicat anul trecut în programul Pedibus, lansat de autorităţile locale din Sfântu Gheorghe cu scopul de a determina cât mai mulţi elevi din clasele primare să meargă pe jos la şcoală.
Organizatorii consideră că programul s-a bucurat de succes, întrucât la acesta au luat parte, în medie, aproape 180 de copii în fiecare zi.
„Trei noi trasee s-au adăugat anul trecut la cele existente, ajungând la un total de 10 trasee care deservesc 7 şcoli din oraş. 569 de voluntari au avut grijă de siguranţa micilor pasageri pe parcursul anului, iar în medie 180 de copii au ales să meargă pe jos la şcoală cu ajutorul Pedibus”, se arată într-o postare pe pagina de Facebook a programului.
Acesta a fost reluat de luni, odată cu încheierea vacanţei, iar pe parcursul acestei săptămâni copiii vor fi conduşi la şcoală de părinţi, dar şi de reprezentanţi ai administraţiei locale.
Pedibus-urile, cum au fost denumite grupurile care se deplasează pe jos la şcoală, pornesc în fiecare dimineaţă din mai multe puncte ale oraşului şi adună de pe traseu toţi copiii care aşteaptă sosirea acestora în staţiile prestabilite.
Autorităţile locale au demarat programul Pedibus în urmă cu aproape doi ani, sub genericul „Oraşul nostru, responsabilitatea noastră”, după ce au constatat că în ultimii ani tot mai mulţi elevi sunt duşi la şcoală cu maşinile de părinţi, fapt ce afectează independenţa copiilor şi contribuie, în acelaşi timp, la aglomerarea traficului şi la creşterea nivelului de poluare a oraşului.
Oana Mălina Negrea/AGERPRES
Foto: arhiva Mesagerul de Covasna