Sfârșitul anului calendaristic ne apropie de o mare sărbătoare religioasă Nașterea domnului Nostru Isus Hristos și iată că, din nou, Fundația Mihai Viteazul aduce o atmosferă de sărbătoare, de bucurie, solidaritate, suflet bun și darnic în rândul locuitorilor județului și un plus de promovare a acestor meleaguri.

 Manifestarea complexă are rolul de a promova și păstra  obiceiurile și tradițiile populare, costumul popular, folclorul autentic. Colindele, minunate creații populare, păstrate din generație în generație, au răsunat fără întrerupere în casele creștinilor, fiind una din cele mai vechi forme de manifestare a folclorului religios românesc.  Colindele se situează astăzi, prin valoarea lor literară și muzicală în constelația artistică europeană.

Nu uităm nici obiceiurile din Ajun până la Bobotează promovate de ansamblurile prezente.

An de an avem bucuria de a primi colindători, cu toții dorind să fim împreună, să colindăm împreună, aici în mijlocul țării noastre. Ne bucurăm pentru fiecare colindător prezent și ne pare rău pentru cei care, independent de voința noastră directă, suntem nevoiți să-i îmbrățișăm anul viitor.

   Festivalul se desfășoară  între 21 noiembrie – 11 decembrie 2022, după programul următor:

Luni – joi, 21 – 24 noiembrie 2022, ora16  – Catedrala Ortodoxă din Sfântu Gheorghe:

Miniconcerte susținute de preșcolari și școlarii mici

Sâmbătă, 26 noiembrie 2022, ora 11,30 – Muzeul Spiritualității Românești din Sfântu    Gheorghe:

Vernisarea expoziției „Festivalul de colinde în imagini”

Simpozionul „Obiceiuri și tradiții la români, din Ajun până la Bobotează”

Concert de colinde

Duminică, 27 noiembrie 2022, ora 11 – Bisericile Ortodoxe din Sfântu Gheorghe:

Concerte de colinde

Vineri, 9 decembrie 2022 – Concerte în biserici din municipiul Sf. Gheorghe, susținute de ansambluri din țară

Sâmbătă, 10 decembrie, ora 10 – este ziua în care intonăm cu toții colindul O, ce veste minunată, în Catedrala Ortodoxă.

După prezentarea ansamblurilor/formațiilor de colindători prezente, urmează Parada costumelor populare, a tradiţiilor şi deschiderea festivă a Festivalului în Piața „Mihai Viteazul”,  cu un scurt spectacol. Apoi, colindătorii vor duce vestea Nașterii Domnului Isus Hristos cu urări de sănătate și prosperitate la instituții și societăți comerciale.

 Sâmbătă, 10 decembrie, ora 1500 – Sala de sport  a  Colegiului Național „Mihai Viteazul”, Sf. Gheorghe:

            Spectacolul de gală „Festivalul de colinde şi obiceiuri de iarnă: „Crăciunul la români”

Duminică, 11 decembrie, ora 1200 – Casa de cultură, Târgu Secuiesc:

             Spectacolul de gală „Festivalul de colinde şi obiceiuri de iarnă: „Crăciunul la români”, în parteneriat cu Asociația Dezvoltare Locală și Culturală Suflet Românesc – Tg Secuiesc

Ora 11 (după Sfânta Liturghie) – Concerte la bisericile din  Covasna și Tușnad Băi.

Festivalul de colinde din acest an are câteva particularități. Datorită situației nedorite, dureroase, de la granița țării noastre, nu am invitat  ansambluri folclorice care aparțin comunităților românești din aceste zone.  Un alt fenomen îngrijorător de care trebuie să ținem seama, ne place sau nu, este creșterea prețurilor la toate tipurile de energii, combustibili și alimente.

Totuși, totuși  … Sărbătoare religioasă Nașterea domnului Nostru Isus Hristos, să  ne aducă împreună, să ne bucurăm frate cu frate, pentru că numai așa putem realiza lucruri bune care să contribuie la dăinuirea neamului nostru, al creștinismului în țara noastră.

Festivalul beneficiază de cofinanțări din partea Consiliului Județean Covasna și a Consiliului Local Sfântu Gheorghe și are parteneri în desfășurarea sa: Centrul Ecleziastic de Documentare „Mitropolit Nicolae Colan”, Catedrala  și parohiile ortodoxe din județ, Muzeul Spiritualității Românești, Prefectura  Covasna și Consiliul Județean Covasna, Instituții școlare, Liceul tehnologic „Constantin Brâncuși”, Colegiul Național „Mihai Viteazul”.

Președinte,

 Prof. ing. Maria Peligrad

 

 

 

 

 

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail