Poliţiştii Secţia 1 Poliţie Rurală Sf. Gheorghe au identificat şi au predat părinţilor o minoră de 14 ani reclamată ca fiind plecată de la domiciliu de 3 zile.
În urmă cu două zile, poliţiştii de la Secţia 1 Poliţie Rurală Sf. Gheorghe au identificat-o, au condus-o la domiciliu şi au predat-o în grija părinţilor pe P. L., de 14 ani, din comuna Ozun, reclamată ca fiind plecată de la domiciliu din data de 26.06.2012.
Poliţiştii au identificat-o pe minoră în comuna Boroşneu Mare, la domiciliul lui M. Robert.
În prezenţa părinţilor, minora a declarat că nu a fost reţinută cu forţa şi nici agresată pe perioada cât a stat la M. Robert.
(IPJ Covasna)