Peste 800 de cereri au fost aprobate în cadrul programului „Dăm valoare rablei tale”, iniţiat de Primăria Sfântu Gheorghe în urmă cu aproape un an şi jumătate cu scopul de a elimina din trafic maşinile vechi şi poluante.
Prin acest program, municipalitatea a acordat câte 3.000 de lei în schimbul autovehiculelor cu o vechime de cel puţin 10 ani predate la fier vechi, cu condiţia ca proprietarii să se angajeze că în următorii 3 ani nu vor achiziţiona un autoturism mai vechi de 5 ani.
„În luna aprilie a anului trecut, Primăria municipiului Sfântu Gheorghe a lansat programul ‘Dăm valoare rablei tale’ pentru a veni în sprijinul persoanelor fizice şi juridice care doresc să scape de maşina veche, dar nu vor sau nu îşi permit să cumpere una nouă. Cumpărarea maşinilor vechi nu numai că eliberează spaţii publice şi parcările din oraş, dar are ca scop şi reducerea numărului de maşini şi întinerirea parcului auto din Sfântu Gheorghe. De la lansarea programului au fost depuse în total 882 de cereri, dintre care 817 au fost aprobate, iar 66 respinse pentru că nu îndeplineau condiţiile. În toată această perioadă au fost trimise de beneficiari 757 de certificate de distrugere, ceea ce reprezintă şi numărul de locuri de parcare eliberate în spaţiile publice”, se arată într-un comunicat postat marţi pe pagina de internet a Primăriei.
Reprezentanţii instituţiei au precizat că, iniţial, Consiliul Local a alocat 1 milion de lei pentru acest program, sumă suficientă pentru plata a 333 de maşini casate, dar întrucât iniţiativa s-a bucurat de succes, suma a fost majorată, ajungând până acum la 2.271.000 de lei.
„În cadrul programului ‘Dăm valoare rablei tale’, Primăria Sfântu Gheorghe acordă 3.000 de lei pentru fiecare autoturism cu o capacitate de 2-7 locuri, predat la un Centru autorizat de casare, care a fost înmatriculat de cel puţin 10 ani în Sfântu Gheorghe şi are acelaşi proprietar de cel puţin 3 ani. Solicitanţii pot fi persoane fizice sau juridice care au domiciliul/sediul în Municipiul Sfântu Gheorghe, iar autoturismul trebuie să fie înmatriculat pe numele solicitantului de cel puţin 3 ani. Proprietarul nu trebuie să aibă datorii la bugetul local şi să dea o declaraţie pe propria răspundere că nu a solicitat şi nu va solicita înscrierea autoturismului în programul similar naţional. De asemenea, proprietarul trebuie să se angajeze să nu-şi cumpere o maşină mai veche de 5 ani în următorii 3 ani, în caz contrar va trebui să restituie subvenţia de 3.000 de lei”, mai precizează autorităţile locale.
Oana Mălina Negrea/AGERPRES