„Povestea Lelui Ra”, o creație a reputatului muzician Marius Popa și a regizorului Cezar Ghioca, pornește în turneu național. Prima reprezentație va avea loc la Brașov, la Centrul Cultural Reduta, vineri, pe 16 septembrie.

„Este un spectacol cum n-ați mai văzut, este muzică, poveste, meditație, bucurie.
Cinci soliști de top, patru instrumentiști virtuoși, însoțiți de proiecții și o echipă tehnică pe măsură, spun o poveste despre viață și moarte, despre valori și prejudecăți, despre ce înseamnă iubirea și la ce sacrificii de sine poate să ducă ea. Acțiunea se petrece într-un circ, dar personajele sunt arhetipuri, așa că mesajul este universal valabil. Fiecare spectator va rezona cu personajele și va simți că despre el este vorba. Temele de meditație deschise de „Povestea Leului Ra” sunt o formă de terapie rapidă, prin care fiecare înțelege mai bine puzzle-ul relaționar copii-părinți.

Chiar dacă este o poveste, spectacolul nu este recomandat copiilor sub 7 ani, dar este foarte potrivit pentru părinți și pentru iubitorii de muzică, în general”- potrivit https://www.facebook.com/marpopas.

Spectacolul-concert îi are în distribuție pe Marius Popa, Dalma Kovacs/Jazzy Jo, Medea Bălănică, Amalia Uruc și Marcel Lovin/Andrei Duțu, alături de instrumentiștii Gabriel Pândici, Florin Șerban, Agnes Soos și Pal Gabor.

 M.D.C.

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail