Aproximativ jumătate din totalul şomerilor înregistraţi oficial în judeţul Covasna au sub 30 de ani, relevă datele publicate marţi de Agenţia Judeţeană de Ocupare a Forţei de Muncă (AJOFM).

Potrivit sursei citate, la finalul lunii iunie, rata şomajului în judeţul Covasna era de 4,06%, în scădere cu 0,24 puncte procentuale faţă de luna anterioară, în evidenţele instituţiei fiind înregistraţi 3.462 şomeri, dintre care doar 330 indemnizabili.

Majoritatea şomerilor, respectiv 2.676, provin din mediul rural, 786 sunt din mediul urban, iar 51,28% din total nu au studii sau au doar studii primare.

Rata şomajului în rândul şomerilor cu studii gimnaziale este de 25,87%, iar al celor care au absolvit liceul sau o şcoală postliceală este de 14,47%, în timp ce în rândul şomerilor cu studii profesionale şi studii superioare este de doar 7,11%, respectiv 1,27%.

Datele statistice relevă, de asemenea, că aproape jumătate din numărul total al şomerilor din judeţul Covasna au sub 30 de ani, fiind înregistraţi 1.178 şomeri sub 25 de ani şi 541 sub 29 de ani.

Totodată, arată că rata şomajului în rândul femeilor este mai scăzută decât în rândul bărbaţilor, situându-se la 48,84%.

„Pentru integrarea pe piaţa muncii, persoanele aflate în căutarea unui loc de muncă înregistrate în baza de date a agenţiei teritoriale pentru ocuparea forţei de muncă în a cărei rază au domiciliul sau reşedinţa beneficiază de pachete personalizate de măsuri active prevăzute de Legea nr.76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă, modificată şi completată. Astfel, în anul 2022, numărul persoanelor care au beneficiat de asistenţă pentru înregistrarea în evidenţă ca persoane aflate în căutarea unui loc de muncă, în vederea asigurării protecţiei sociale privind acordarea indemnizaţiei de şomaj sau cuprinderea în măsuri active, a fost de 3.005 persoane”, precizează reprezentanţii Agenţiei Judeţene de Ocupare a Forţei de Muncă.

Oana Mălina Negrea/ AGERPRES

 

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail