„Sântilia – Nedeia mocănească”, una dintre cele mai vechi sărbători pastorale din zona Arcului Carpatic, va avea loc în acest an pe 24 iulie, în Valea Zânelor din staţiunea Covasna, după un an de întrerupere din cauza pandemiei de COVID, au anunţat organizatorii.
„Nedeia mocănească” aminteşte de vremurile când ciobanii tineri coborau de la munte, în preajma sărbătorii Sfântului Ilie, pentru a-şi alege viitoarele neveste.
„Sântilia era în trecut sărbătoarea pastorală care avea loc în ziua de Sfântul Ilie, când oierii, mai ales cei tineri, conform obiceiului, coborau ca să îşi aleagă nevestele. În sunetele muzicii, flăcăii îşi alegeau perechea cu care dansau apoi toate ziua. În zilele noastre, Sântilia constă în prezentarea unei nunţi tradiţionale, la care participă toată suflarea comunităţii. ‘Actorii’, îmbrăcaţi în costum naţional popular, întruchipează toate personajele unei nunţi adevărate: perechea de miri, naşii, vornicii, socrii mari şi mici, nuntaşii, şi cu toate obiceiurile practicate în zonă: cursa de cai, cerutul miresei, hora miresei, cochioluitul miresei, descălţatul naşilor, hora Sântiliei”, se arată într-un comunicat de presă remis AGERPRES.
Printre soliştii şi formaţiile de muzică populară care vor urca pe scenă se numără Ansamblul „Românaşul”, Ansamblul folcloric „Junii Covăsneni” şi Corul bărbătesc „Voineştenii” din Covasna, formaţia „Piatra Mare” din Dobârlău, „Cindrelul – Junii” Sibiu, Ansamblul „Codrenii” din oraşul Călăraşi, Republica Moldova şi Ansamblul Folcloric „Ciobănaşul” din Tupilaţi, judeţul Neamţ.
Evenimentul este organizat de Asociaţia Cultural-Creştină „Justinian Teculescu” şi Asociaţia Judeţeană a Crescătorilor de Ovine Covasna, cu sprijinul autorităţilor locale şi judeţene.
Oana Mălina Negrea/AGERPRES