La Muzeul Spiritualității Românești de la Catedrala Ortodoxă – Paraclis Episcopal, din Sfântu Gheorghe a avut loc, la începutul acestei săptămâni,  Adunarea Generală a Ligii Cultural-Creștine „Andrei Șaguna”, cu următoarea ordine de zi: Darea de seamă asupra activității desfășurate de către Consiliul Director, în perioada 2018-2022; raportul Comisiei de cenzori; programul activităților planificate pentru perioada 2022-2023; aprobarea bugetului de venituri și cheltuieli pe anul 2022; alegerea noului Consiliu Director. Lucrările Adunării Generale au avut loc în cadrul „Zilelor Andrei Șaguna”, ediția a XXX-a, împreună cu celelalte acțiuni organizate, pentru marcarea a 30 de ani de la înființarea Ligii Cultural-Creștine „Andrei Șaguna”.

Din darea de seamă asupra activității desfășurate de către Consiliul Director, în perioada 2018-2022, a rezultat că au continuat proiectele şi manifestările ştiinţifice, culturale şi sociale, devenite tradiţionale, şi s-au organizat altele noi, împreună cu partenerii tradiționali: Centrul Ecleziastic de Documentare „Mitropolit Nicolae Colan” (CEDMNC), Centrul European de Studii Covasna-Harghita (CESCH), Fundația „Mihai Viteazul” etc. Din rândul principalelor proiecte și manifestări culturale, la care Liga a fost organizator sau partener, menționăm: Primăvara culturală la Sfântu Gheorghe, Zilele Andrei Șaguna, Zilele Nicolae Colan, Ziua Culturii Naționale, Ziua Limbii Române, organizarea expoziției „Crâmpeie din istoria învățământului în limba română din municipiul Sfântu Gheorghe, jud. Covasna”; vernisarea expoziției cu tema „Presa românească din județele Ciuc, Odorhei și Treiscaune, din perioada interbelică”; realizarea proiectului cultural „Isidor Rauca Răuceanu – un primar vrednic al orașului Sf. Gheorghe, din perioada interbelică” ș.a.

Totodată, în cadrul raportului s-a apreciat că trecerea în revistă a acestor modeste izbânzi, nu poate să ocolească neîmplinirile şi numeroasele provocări care stau în faţa membrilor Ligii Cultural-Creștine „Andrei Șaguna”, dintre care menționăm: activitatea modestă a filialelor locale, participarea slabă a tineretului la activitatea Ligii, lipsa surselor de finanţare a proiectelor, implicarea insuficientă în activitatea filantropică, de ajutorare a celor aflați în nevoință ș.a.

În cadrul Adunării Generale s-a subliniat faptul că pentru viitor – scopul şi obiectivele Ligii rămân aceleaşi, însă potrivit schimbărilor din societatea românească, este nevoie de schimbarea modalităţilor de acţiune, pe baza managementului specific ONG-urilor performante, și îmbunătățirea colaborării, pe baza unor parteneriate pragmatice, cu instituțiile de cultură și cu asociațiile culturale, în primul rând cu cele care sunt membre ale Forumului Civic al Românilor din Covasna, Harghita și Mureș.

Și cu această ocazie, s-au adus mulţumiri tuturor partenerilor, colaboratorilor, voluntarilor și sponsorilor, publiciștilor din mass-media locală, regională și națională pentru sprijinul acordat, sprijin de care, Consiliul Director și-a exprimat convingere că va beneficia în continuare.

Pe marginea materialelor prezentate s-au purtat discuții și s-au făcut propuneri. Adunarea Generală a hotărât micșorarea numărului membrilor Consiliului Director, de la 16, la 7. În unanimitate de voturi, a fost aprobat noul Consiliu Director, în următoarea componență: Pr. Ioan Marin – președinte, prof. Rodica Pârvan – vicepreședinte, muzeograf Erich Mihail Broanăr – secretar, ing. Marius Dănilă, prof. Ana Alina Ciorici Costache, educator Săndica Borchină și prof. Violeta Buftea – membri.

În concluziile lucrărilor, s-a apreciat faptul că principala performanță a Ligii Cultural-Creștine „Andrei Șaguna” o constituie funcționarea neîntreruptă a acesteia timp de 3 decenii; omagiind patronul spiritual al său – Sfântul Mitropolit Andrei Șaguna, membrii Ligii au reușit să actualizeze modalitățile folosite de marele ierarh pentru dăinuirea identitară a românilor transilvăneni, la contextul geopolitic actual. Acordând atenție cunoașterii istoriei românilor din Arcul Intracarpatic, în același timp, conducerea Ligii s-a preocupat de stimularea cercetărilor referitoare la românii numeric minoritari din județele Covasna și Harghita.

Experiența dobândită în cei 30 de ani de activitate, pusă în slujba comunității românești din județul Covasna poate constitui fundamentul viitoarelor manifestări organizate de noul Consiliu Director, manifestări care vor trebui să fie în concordanță cu provocările societății românești și, pe un plan mai larg, cu cele ale Uniunii Europene și ale întregului mapamond.

 

      Biroul de presă al Ligii Cultural-Creștine „Andrei Șaguna”

 

 

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail