Rata de promovare la prima sesiune a examenului de Bacalaureat – 2022, este de 69,34%, în județul Covasna, arată rezultatele inițiale, anunțate astăzi. 

Potrivit unui raport realizat de Ministerul Educației, în județ s-au înscris la examen 1076 candidați (atât din promoția curentă, cât și din cele anterioare) și au fost prezenți 1060, 735 reușind să promoveze examenul, rata de promovare fiind de 69,34%.

Rata de promovare, înainte de contestații, a sesiunii iunie – iulie 2022 este cu 7,62 mai mare comparativ cu cea din aceeași sesiune a anului
2021 (61,72%), a transmis Inspectoratul Școlar Județean (IȘJ) Covasna.

În ceea ce privește rata de promovare a candidaților din seria curentă, la nivelul județului Covasna, aceasta este de 76,1%.

O medie de 10!

Conform rezultatelor inițiale, în județ s-a înregistrat o medie de 10. Aceasta aparține unui candidat de la Liceul Teoretic „Mircea Eliade” Întorsura Buzăului.

A doua (9,96) și a treia medie (9.93), în clasamentul pe județ aparțin tot unor candidați de la Liceul Teoretic „Mircea Eliade”, Întorsura Buzăului, arată rezultatele inițiale.

La  nivel național, rata de succes la examen a crescut cu 5,5% pe ansamblul tuturor promoțiilor, fiind cea mai mare din ultimii 10 ani (înainte de soluționarea contestațiilor) – a anunțat Ministerul Educației

La nivel național, datele Ministerului Educației arată că „au promovat cu 2.928 de candidați mai mult decât anul trecut, deși numărul celor înscriși a fost mai mic cu 7.211 – comparativ cu 2021, rezultând o rată cumulată de promovare (înainte de contestații) de 73,3%, superioară cu 5,5% față de aceeași etapă de afișare din sesiunea iunie-iulie a anului trecut: 67,8%). În același timp, este cea mai mare rată de promovare din ultimii 10 ani (înainte de contestații).” Potrivit aceleiași surse, „pentru promoția curentă, rata de promovare este 78,3%, iar pentru promoțiile anterioare, 32,1%. Au promovat 89.054 de candidați, dintr-un total de 121.470 de candidați prezenți (108.450 de candidați prezenți provin din promoția curentă, respectiv 13.020 de candidați prezenți din promoțiile anterioare). 162 de candidați au încheiat probele scrise cu media 10.”

Rezultatele au fost afișate atât în mediul online, cât și în centrele de examen, cu anonimizarea numelui și a prenumelui candidaților, în concordanță cu prevederile art. 5 și ale art. 6 din Regulamentul UE 2016/679 privind protecția persoanelor fizice în ceea ce privește prelucrarea datelor cu caracter personal și privind libera circulație a acestor date de abrogare a Directivei 95/46/CE (Regulamentul general privind protecția datelor – GDPR).

Depunerea contestațiilor, programată astăzi

Contestațiile pot fi depuse/transmise astăzi, 27 iunie, în intervalul orar 12:00 – 18:00, inclusiv prin mijloace electronice. În această situație, candidații completează, semnează și depun/transmit prin mijloace electronice și o declarație-tip în care se menționează faptul că au luat cunoștință că nota acordată ca urmare a soluționării contestației este finală și poate modifica, după caz, nota inițială, prin creștere sau descreștere.

Rezultatele finale (după soluționarea contestațiilor) vor fi anunțate în data de 1 iulie.

Pentru a promova examenul, un absolvent de liceu trebuie să parcurgă, cumulat, următoarele etape/condiții:

  1. recunoașterea/echivalarea/susținerea tuturor probelor de evaluare a competențelor lingvistice și digitale;
  2. susținerea tuturor probelor scrise și obținerea notei 5 (cel puțin) la fiecare dintre acestea;
  3. media notelor obținute la probele scrise trebuie să fie 6 (cel puțin).

Vom reveni cu informații.

Ana CIORICI COSTACHE

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail