Poet şi prozator, membru corespondent al Academiei Române, George Topîrceanu s-a născut la 20 martie 1886, la Bucureşti.
A urmat Liceul ”Sf. Sava” din Capitală. În 1906 s-a înscris la Facultatea de Drept, apoi la cea de Litere, dar nu şi-a finalizat studiile, conform „Dicţionarului scriitorilor români” (coordonatori: Mircea Zaciu, Marian Papahagi, Aurel Sasu, Bucureşti, Editura Albatros, 2002).
A debutat în publicistică în 1904 la revista umoristică „Belgia Orientului”, ulterior publicând şi în alte reviste literare ale vremii, precum „Neamul Românesc” sau „Semănătorul”.
În 1909 începe colaborarea la revista ”Viaţa Românească” din Iaşi, cu parodia ”Răspunsul micilor funcţionari”. Apropiat de Garabet Ibrăileanu, face parte din redacţia acestei reviste începând din 1911, an în care se şi stabileşte la Iaşi. Secretar de redacţie, apoi redactor-şef alături de G. Ibrăileanu, George Topîrceanu îşi publică în revista ieşeană cea mai mare parte a operei.
În 1913 a fost mobilizat, participând la campania din Bulgaria (al doilea Război Balcanic), apoi şi în Primul Război Mondial. Cade prizonier, în 1916, în luptele de la Turtucaia, fiind eliberat în 1918.
George Topîrceanu s-a remarcat mai ales ca poet. În 1916 debutează editorial, fiindu-i publicate volumele ”Balade vesele” şi ”Parodii originale”. După ce se întoarce din prizonierat, publică o nouă ediţie, îmbogăţită – ”Balade vesele şi triste” (1920), iar în 1928 îi apare volumul de poezii „Migdale amare”.
În introducerea volumului ”Poezii”, apărut în 1972, Al. Săndulescu, istoric şi critic literar, memorialist, editor, publicist, care s-a îngrijit de editarea, în 1955, a operelor lui G. Topîrceanu, scrie: ”Vocaţia umoristică şi inteligenţa artistică a lui G. Topîrceanu se realizează pe deplin în ‘Parodii originale’. Poetul şi-a amendat propriul sentimentalism, dar nu l-a iertat nici pe al confraţilor. Prin satira idilismului rural şi romanţios, a simbolismului excentric şi a clişeelor de toate nuanţele, ‘Parodiile originale’ sunt, aşa cum le-a numit însuşi autorul, adevărate ‘pagini de critică literară în pilde”’.
Topîrceanu şi-a publicat memoriile din timpul Primului Război Mondial în volumele de proză ”Amintiri din luptele de la Turtucaia” (1918), ”În gheara lor” (1920) şi ”Pirin Planina” (1936). Un alt volum de proză este ”Scrisori fără adresă”, apărut în 1930. A început şi un roman, „Minunile Sfântului Sisoe”, rămas neterminat (a scris doar patru capitole), care a apărut postum, în 1972, la Iaşi. A realizat, de asemenea, traduceri (”Visul unei nopţi de vară” de W. Shakespeare).
Împreună cu Mihail Sadoveanu a condus revista ”Însemnări literare” (din 1919) şi revista „Însemnări ieşene” (din 1936). A fost şi inspector general al teatrelor şi, provizoriu, director al Teatrului Naţional din Iaşi.
În 1926, a primit Premiul Naţional pentru poezie.
La 28 mai 1936, a devenit membru corespondent al Academiei Române.
„G. Topîrceanu este un remarcabil poet liric şi un mare artist, care în căutarea formelor corespunzătoare sufletului său se joacă cu degetul mic pe clapele unui pian, pe care, vrând, le-ar putea mişca într-o repezită şi furtunoasă sonată”, considera criticul literar G. Călinescu, citat în „Dicţionarul general al literaturii române” (Ed. Univers Enciclopedic, 2007).
La rândul său, criticul literar Dumitru Micu scria că „Nota definitorie a operei lui Topîrceanu este un aliaj de umor şi sentimentalitate. Mai precis spus, poetul e un sentimental care îşi ascunde stările sufleteşti sub vălul umorului, al autoironiei şi autopersiflării. El îşi preface, cum singur o spune, ‘în glume lacrimile clare’ „, citat în „Dicţionarul general al literaturii române”.
George Topîrceanu a murit la 7 mai 1937, în Iaşi.
În ziua de 7 mai 2022, pentru a comemora 85 de ani de la moartea scriitorului, Muzeul Naţional al Literaturii Române găzduieşte un recital de poezie susţinut de actorul Marius Bodochi.
AGERPRES
Sursa foto: muzeulliteraturiiiasi.ro
