Ca urmare a implementării Programului Naţional de Ocupare a Forţei de Muncă, un număr de 202 persoane, dintre care 95 femei, au fost încadrate în muncă în luna aprilie a.c., prin intermediul Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă (AJOFM) Covasna.

Într-un comunicat transmis către Mesagerul de Covasna, de către AJOFM Covasna, se menționează că din totalul persoanelor ocupate până la data de referință, 80 au peste 45 de ani, 28 au vârsta cuprinsă între 35 și 45 de ani, 19 au între 30 și 35 de ani, iar 75 sunt tineri sub 30 de ani (tineri NEET).

În funcţie de rezidenţă, din totalul persoanelor încadrate în muncă, 82 provin din mediul urban, iar 120 persoane sunt din mediul rural.

„Din punct de vedere al nivelului de pregătire al persoanelor pentru care s-a identificat un loc de muncă, cele mai multe persoane au studii gimnaziale, profesionale, arte şi meserii (105), urmate de cele cu studii liceale sau postliceale (64). Numărul celor cu studii superioare este de 16, iar cei cu studii primare şi fără studii sunt în număr de 17.

Din numărul total de persoane care au fost angajate prin intermediul AJOFM Covasna, 65 persoane fac parte din categoria celor greu sau foarte greu ocupabile, 137 erau din categoria de persoane mediu ocupabile sau uşor ocupabile. Precizăm că încadrarea într-o categorie de ocupabilitate se realizează ca urmare a activităţii de profilare a persoanelor înregistrate în evidenţele noastre.

Pentru integrarea pe piaţa muncii, persoanele aflate în căutarea unui loc de muncă înregistrate în baza de date a agenţiei teritoriale pentru ocuparea forţei de muncă în a cărei rază au domiciliul sau reşedinţa beneficiază de pachete personalizate de măsuri active prevăzute de Legea nr.76/2002 privind sistemul asigurărilor pentru şomaj şi stimularea ocupării forţei de muncă, modificată şi completată.

Astfel, în anul 2022, numărul persoanelor care au beneficiat de asistenţă pentru înregistrarea în evidenţă ca persoane aflate în căutarea unui loc de muncă, în vederea asigurării protecţiei

sociale privind acordarea indemnizaţiei de şomaj sau cuprinderea în măsuri active, a fost de 2317 persoane.”- arată sursa citată.

Pentru mai multe informații despre activitatea Agenției Județene pentru Ocuparea Forței de Muncă Covasna, puteți accesa www.anofm.ro.

 M.D.C.

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail