Miercuri, 25 mai, în cadrul ,,Săptămânii prevenirii criminalității- 2022, polițiștii din cadrul IPJ Covasna au desfășurat activități preventive dedicate prevenirii victimizării și a disparitiilor de minori, activități care au constat în întâlniri cu elevii din unitățile de învățământ de pe raza județului.
Elevilor le-au fost prezentate recomandări preventive si au fost derulate jocuri interactive pe diferite teme specifice.
Astfel, la unitatea de invatamant din localitatea Sânzieni, polițiștii din cadrul Biroului de Analiză și Prevenire a Criminalității, cu sprijinul celor de la Serviciul de Investigații Criminale au desfășurat activități interactive cu elevii claselor I-IV, pe tema disparițiilor de minori dar și a siguranței acestora în afara locuinței, oferindu-le celor mici și premii pentru participare.
IPJ Covasna