Un număr de 33 de copii din Barcani au participat la preselecțiile pentru formarea trupei de teatru a Școlii Gimnaziale „Andrei Șaguna” din localitate, care au fost organizate vineri, 20 mai, în cadrul proiectului ,,Actori în devenire”.
Prof. Otilia Buzea, coordonatoarea trupei de teatru ,,N.R Be You” a Școlii Gimnaziale „Nicolae Russu” din Sita Buzăului, care a făcut parte din echipa de preselecție alături de elevele „actrițe” Ștefania Cristea și Daria Buzea, precum și de de coordonatorii proiectului ,,Actori în devenire” de la Barcani, ne-a vorbit despre experiența primului casting la Școala Gimnazială „Andrei Șaguna”.
,,Noi am oferit din experiența noastră; predominant au fost prezenți copii de clasa a V-a și a VI-a. Din 33 de copii, 22 au intrat în trupa de teatru. Proba a doua i-a provocat cel mai tare, am avut o poezie pe care să o pună pe ritmuri de vals, sau să o citească popește, exerciții de dicție.
Ne-au declarat că în momentul în care extrăgeau bilețelul au avut mari emoții, fiind și prima experieță a lor de acest gen. Pentru noi, dar și pentru ei, a fost o plăcere! Această experiență a fost una foarte serioasă și plină de implicare din partea tuturor”.
Elevii care nu au trecut de aceste preselecții au înțeles că mai trebuie să muncească și că vor mai avea ocazia, în septembrie, să participe la următorele castinguri.
În luna iunie cele două trupe din Sita Buzăului și din Barcani se vor întâlni pentru a face împreună diverse activități specifice, de mimică, dicție, limbaj nonverbal. Proiectul ,,Actori în devenire’’ se va finaliza cu o tabără de vară, în iulie, unde timp de 5 zile se vor face pregătiri intense pentru concursul din noiembrie.
,,Cele două fete prezente din trupa noastră au luat cuvântul la final, și au vorbit copiilor despre- responsabilitate. Intrarea în această trupă presupune multă responsabilitate, mi-am dat seama cât de multă implicare este din partea lor, în trupa noastră, și cât de mult le-a ajutat teatrul să se dezvolte.
Am descoperit niște talente, cu adevărat copiii de la Școala Andrei Șaguna au potențial. A fost o experiență interesantă pentru ei, nu o vor uita!’’ a declarat prof. Otilia Buzea.
Școala de la Sita Buzăului și cea de la Barcani colaborează în proiectul ,,Actori în devenire”. Prof. Cristina Murea a inițiat acest proiect, apelând la experiența trupei de teatru de la Sita, pentru a forma o nouă echipă de actori în devenire la școala din Barcani.
Scopul final al proiectului este participarea trupei de teatru din Barcani la Festivalul „Actor Fest”, care va fi organizat în luna noiembrie a.c.. Festivalul-concurs este parte a unui amplu proiect educațional interjudețean, coordonat de prof. Otilia Buzea, de la Școala Gimnazială „Nicolae Russu” din Sita Buzăului.
Alexandra Chirilaș