Cei 50 de copii beneficiari ai burselor ,,Români pentru Români” acordate de Asociația Calea Neamului și Grai Străbun vor primi suma de 500 de lei, fiecare, ce reprezintă prima tranșă din cele trei pe care le primesc în decursul unui an.

Despre plata acestui ajutor financiar, președintele Asociației Calea Neamului, medicul Mihai Tîrnoveanu, a scris pe pagina lui de socializare: „Cu ajutorul lui Dumnezeu, până de Sfintele Sărbători ale Învierii Domnului, Asociația Calea Neamului și Grai Străbun vor dărui prima tranșă de burse din acest an celor 50 de copii români înscriși până acum în program, din județele Covasna, Harghita, Mureș și Satu-Mare.

Bursele în valoare de 500 de lei se acordă de trei ori pe an și se adresează elevilor cu rezultate bune la școală care învață în unitățile de învățământ cu predare în limba română și care au o situație materială nu tocmai strălucită. Îi răsplătim pe acesti tineri pentru efortul lor de a ține în viață învățământul în limba națională, mai ales în zonele unde acesta este dublat de cel cu predare în limba maghiară și încurajăm familiile mixte româno-maghiare să-și înscrie copiii la școlile românești.

Fondurile pentru burse se strâng în contul Asociației Calea Neamului deschis special pentru burse și alte activități dedicate copiilor, RO77BRDE080SV91101760800, diferit de contul general al asociației, care este RO62BRDE080SV52855930800.

Partenerii noștri media sunt ,,Cuvântul liber” din Târgu-Mureș, ActiveNews, ,,Buletin de Carei” și ,,Mesagerul de Covasna”.

Mulțumim foarte mult tuturor românilor minunați care din 1 octombrie 2020 țin în viață acest program unic de burse, dăruind bucurie acestor tineri extraordinari, generând deasemenea certitudinea că unitatea românească se poate realiza în jurul marilor idealuri naționale.

Mergem împreună cu Dumnezeu înainte pentru Biruința Neamului Românesc!”

M.D.C.

 

Vrei să fii notificat când apare un articol nou? Abonează-te prin e-mail