PAGINI REGĂSITE
Ziarul “Universul”, din 16 ianuarie 1933, publică un fragment din memoriile generalului C. Dragu, intitulat Recunoştinţă ungurească, un episod din timpul campaniei româneşti în Ungaria anului 1919. Bravul general descrie cum în primăvara anului 1919, Armata Română a zdrobit rezistenţa ungară din defileurile Munţilor Apuseni şi a înaintat pe teritoriul Ungariei. Armata ungară, „comunistă şi bolşevică”, al cărei comandant era Bela Khun, se retrăgea în dezordine, devastând şi jefuind peste tot, spânzurând în special pe fruntaşii români. În zona Nyiregyhaza era terorizată “întreaga populaţiune maghiară şi chiar evreiască”. În continuare descrie sadismul bolşevicilor faţă de populaţie. “Iar în Tisza-Dob – unde erau domeniile contelui Andrassy şi un castel – au distrus cea mai scumpă şi mai vestită galerie particulară de tablouri, tăind pânzele cu toporul”. Văzând această pierdere, un francez, administrator al domeniului, plângea. Deşi abia sosită în Debreţin, Brigada 41 Infanterie, cu Regimentele 81 şi 82, au primit ordin să elibereze Nyiregyhaza, ceea ce s-a şi executat. Populaţia maghiară a primit cu flori brava Armată Română, pe placarde scria “Trăiască Armata Română, salvatoarea neamului unguresc”. S-a sărbătorit în Nyiregyhaza ziua de 10 mai. Alături de regimentele ardelene sus-amintite, au sărbătorit şi regimentele 5 şi 10 Roşiori şi Artilerie. Generalul scrie că a avut ordin să numească un prefect peste Nyiregyhaza şi comitele i-a recomandat pe un fost prefect din timpul fostului prim ministru Tisza. Acesta a venit foarte întristat şi a zis că acceptă funcţia “chiar dacă am fi ocupaţi de chinezi, nu numai de români”. Motivul întristării sale a fost că sadicii bolşevici au maltratat şi siluit pe soţia şi pe fiicele sale. Trupele române au înaintat apoi spre Rakomaz şi Tokay.
După ce au ocupat localitatea Rakomaz, a venit o delegaţie din partea oraşului Tokay şi a rugat pe români să ocupe şi oraşul lor, terorizat crunt de comuniştii lui Bela Khun. Când înaintară românii în oraş, “Vestitul Tokay, cu vinurile sale de un renume mondial, era cel mai devastat din câte văzusem. Păraie de vin, coniac, drojdie etc. au curs pe străzi din pivniţele devastate”, scrie în continuare generalul. La intrarea trupelor române, populaţia plângea de bucurie. I-a mulţumit comandantului trupelor române o delegaţie în frunte cu primarul oraşului, care i-a adus în dar comandantului un pachet cu coroane (bancnote maghiare). Comandantul i-a răspuns demn că românii nu pentru bani au eliberat oraşul, ci “ca o veche tradiţie a neamului nostru, pentru a răspunde civilizaţiei universale şi spiritului de umanitate, de multe ori s-a jertfit neamul nostru pentru a salva creştinismul şi pe unguri în special. Deci luaţi-vă banii înapoi, noi nu mânjim faptele noastre de umanitate şi bunătate”, i-a răspuns demn generalul. Peste două săptămâni, fruntaşii oraşului Tokay au avut ocazia să-şi exprime mulţumirea şi faţă de o delegaţie românească sosită în urbea lor în frunte cu dr. Teodor Mihaly cu soţia, generalul Traian Moşoiu, generalul Hanzu, generalul Petain, pe atunci ataşatul militar francez pe lângă Armata Română ş.a. Mai târziu, când trupele române din Tokay s-au retras pentru a sprijini armata cehoslovacă, atacată puternic de bandele lui Bela Khun, populaţia din satele care au fost salvate de comunişti a atacat Armata Română. Generalul încheie cu amărăciune faţă de această “recunoştinţă” ungurească şi atrage atenţia că românii trebuie să fie la datorie împotriva celor ce doresc revizuirea tratatelor”.
Pagini uitate, pagini regăsite, pagini care ne îndeamnă la reconsiderarea discursurilor şi acţiunilor antiromâneşti şi separatiste.
Dr. Ioan LĂCĂTUŞU
