Campionatul Național de Sală cadeți U18 care s-a desfășurat la Bucuresti, în perioada 12-13 martie a.c., i-a adus atletei Vasile Rut Cristina, legitimată la Clubul Sportiv Municipal(CSM) Sfântu Gheorghe, două medalii- una de argint și una de bronz.
Astfel, la proba de 3000 m, sportiva covăsneană s-a clasat pe locul II cu timpul de 10:23:25, iar la proba de 1500 m a urcat pe podiumul de premiere obținând locul III, cu performanta 4:41:48.
Potrivit conducerii CSM Sfântu Gheorghe, sportiva Vasile Rut Cristina dorește să devină vicecampioană națională la proba de 3000 m (ea fiind specializată la proba de 5000 m) și medaliată cu bronz la proba de 1500 m.
Drept urmare, pentru atleta clubului sezonul de vară se anunță a fi unul de foc deoarece se urmărește cîștigarea mai multor medalii la tineret, U20 și U18 și, de ce nu, la Campionatul European U18.
Clubul Sportiv Municipal Sfântu Gheorghe rămâne printre elitele cluburilor care reușesc să aibă sportivi pe podium, la fiecare competiție.
M.D.C.