Centrul de Tineret din Întorsura Buzăului a finalizat a-V-a ediție a Campaniei ,,Dar din dar de… Mărțișor”, din dorința „de a aduce, cu bucurie, primăvara în inimile întorsurencelor”.
Campania a avut un impact mare, voluntarii reușind să strângă un număr record de 1700 de mărțișoare.
Au fost de asemenea confecționate mărțișoare deosebite în cadrul Atelierului de mărțișoare, o activitate plină de emoție și bucurie care cu siguranță o să rămână multă vreme în amintirea participanților.
Bunicile singure identificate în urma campaniei de Crăciun s-au bucurat și ele de zâmbete și mărțișoare primite de la voluntarii Centrului de Tineret.
Sima Cristina și Ușurelu David, doi tineri plini de entuziasm s-au dedicat acestei campanii ca organizatori.
Am discutat cu Sima Cristina despre cum a impactat-o pe ea această campanie și ne-am bucurat să auzim că pentru ea a fost o exprienta pozitivă, care s-a incheiat cu succes. ,,Deși a fost puțin complicat, din cazua pandemiei, lucrurile au mers foarte bine și organizat. Astfel că într-o săptămână, voluntarii au dăruit mai mult de o mie de marțișoare doamnelor și domnișoarelor din toată zona.’’
Pentru toți cei care își doresc să aibă parte de o experiență frumoasă care să îi dezvolte, aceasta le transmite că recomandă oricărui tânăr să își folosească inteligent timpul liber și să se dezvolte personal și să îi ajute pe cei din jur.
Am ales să împărtășim și câteva impresii, pentru a da mai departe bucuria pe care au primit-o întorsurencele.
Scala Doina a donat 61 mărțișoare confecționate chiar de dânsa, pentru campania „Dar din dar de… Mărțișor”.
Aceasta ne-a împărtășit trăirea ei: ,,cu acest mic gest, vreau să se știe că deși locuiesc de ani buni în Timișoara, inima îmi este acolo unde m-am născut, crescut și studiat, unde am toate amintirile tinereții și rudele mele dragi!
Mama mea nu mai este, a plecat către cele veșnice, dar în acest fel îmi doresc să aduc zâmbetul pe fața unei bunicuțe, mame sau chiar unei fetițe! Din drag, cu mult drag!”
Bunătatea și generozitatea prin rădăcini și ne unesc prin astfel de activități.
Comăniță Oana, profesoara care a donat mărțișoare dulci pentru campanie ne-a relatat:
,, Mă bucur că se organizează și la noi în oraș acțiuni de voluntariat! „Dar din dar de… Mărțișor” este o campanie foarte potrivită pentru a vesti primăvara și pentru a ne încălzi sufletele. Acum am înțeles mai bine cum funcționează Universul: ceea ce faci, ți se întoarce. Am donat mărțișoare pentru a dărui bucurie și zâmbete întorsurencelor și le-am primit înapoi când am fost surprinsă cu un mărțișor plin cu căldură de la voluntarii Centrului de Tineret.
Dragi organizatori, să nu renunțați niciodată să împărțiți câte un strop de fericire oamenilor!’’
Doamna Corina Gyorgy- profesoară a fost și dânsa surprinsă de darul de mărțișor:
,, A fost o reală surpriză să mă întâlnesc cu elevii din liceul nostru, eu fiind în concediu de îngrijire a copilului, în aceasta acțiune de a oferi în primul rând zâmbete.
Am trăit un sentiment de bine, de recunoștință și bucurie, mai ales pentru că în general eram alături de elevi în activitățile lor, iar acum am primit ceva din munca și bucuria lor, am putut să trăiesc experiența celor care primesc și se bucură de frumosul din ceilalți.
Mulțumesc din suflet,pentru aceasta raza de primăvară!!!’’
,, Mi-ați adus zambetul prin dăruirea acestui mărțișor. Când dăruiți transmiteți o bucurie molipsitoare și un mare entuziasm. Vă mulțumesc și vă transmit cele mai calde urări de bine’’, spune Bianca Mocanu-consilier la Primaria Orasului Întorsura Buzăului.
Doamna Andreea Căliți, a donat mărțișoare confecționate chiar de ea și ne-a spus câteva cuvinte.
„Motivul pentru care donez, în general, este acela de a ma face utilă, din placerea de a ajuta. Știam că gestul Centrulul de Tineret minunat, de a darui martisoare doamnelor și domnișoarelor din Întorsura va aduce bucurie și zâmbet așa că, dacă putem contribui atât de ușor la fericirea altora, de ce sa nu o facem?
Voluntarilor le doresc să își păstreze motivația, doar cu dragoste adevarată, răbdare și compasiune poți face voluntariat, ei sunt cel mai bun și frumos exemplu pentru viitoarele generații. Munca lor deși nu este platită, în ochii tuturor este inestimabil de valoroasă.”
În doar câteva mesaje putem întelege că această campanie este foarte apreciată și prețioasă pentru comunitate, unii dăruiesc, alții primesc și fiecare rămâne cu un zâmbet larg și inima voioasă.
Ce poate fi mai frumos decât să dăruim bucurie și recunoștință în jur!
Alexandra Chirilaș